- La moartea lui Adrian Paunescu -
Nu ma numar printre "prozelitii" lui Adrian Paunescu, literar si politic vorbind, totusi, oricat de controversat ar fi trecutul sau, disparitia unui personaj cu o asemenea anvergura publica nu poate lasa indiferent pe nimeni.
Poetul cu vocatie de tribun, care electriza multimile adunate pe stadioane, cu vocea sa tunatoare, si care isi lasa pletele sa fluture in vantul primejdioaselor inaltimi ale celebritatii de pe vremea comunismului, a trait toata viata pe muchie de cutit. Este acelasi "cutit" care acum, cand debuteaza posteritatea sa culturala, va trebui sa taie in carnea vie a poeziei sale, despartind balastul de partea valoroasa a operei, pe care o mosteneste literatura romana. Moartea poetului cu ambitii mesianice si orgolii pe masura a readus in discutie pretul moral al compromisului politic, de care s-au lasat sedusi unii scriitori ai "Epocii de Aur", fie de dragul banilor, fie de dragul unei glorii efemere. Paunescu a platit fiecare poem curajos pe care l-a scris, prin kilometri de linguseli versificate. Criticul Florin Manolescu are o caracterizare memorabila pentru aceste personaje: "Clasici de-o clipa"... Sigur ca un asemenea stigmat nu i se potriveste intru totul bardului, energicul tribun de la Barca, care a condus vreme de 12 ani Cenaclul Flacara, transformat, cand ajunsese la apogeu, intr-un veritabil fenomen social. O selectie drastica a cartilor sale ar putea naste, daca nu o opera capitala, macar o antologie de versuri, cu sanse mari de a fermeca generatiile viitoare!
L-am cunoscut personal pe Adrian Paunescu si am avut ocazia sa stau de vorba cu el, mai ales dupa Revolutie, caci pe vremea comunismului era mai greu de "atins". Mi-a fost chiar si redactor-sef, pentru o foarte scurta perioada, pe la inceputul anilor '90, in redactia saptamanalului "Zig-Zag Magazin", dupa demisia lui Ion Cristoi
