Evaluarile tuturor celor ce viziteaza Romania si, in special cele referitoare la capitala, apreciative sau nu, contin aproape in exclusivitate remarca total nefavorabila privind prezenta masiva si total dezagreabila a cainilor fara stapan.
Desi presupuneau eforturi incomparabil mai importante, problemele cu murdaria si copiii strazii au fost aproape eradicate.
Problema maidanezilor este mentinuta de incapatanarea interesata a asa-ziselor asociatii de protectie a animalelor si de incapatanarea prosteasca a asa-zisilor iubitori de animale si unii si altii insistand ca asa zisul-prieten al omului sa ramana in strada.
Este cainele care haladuieste solo sau in haite printre pietoni, care alearga bezmetic dupa biciclisti sau turisme, care trimite anual in dispensare pentru vaccinare mii de oameni, de diverse varste, cu consecinte economice deloc de neglijat sau care sfasie sacii cu gunoi menajer in cautarea hranei este deci acest animal murdar si agresiv cel mai bun si mai fidel prieten al omului?
Sa fim seriosi. Acest concept a fost cultivat in relatia cainelui doar cu stapanul care il hraneste si il ingrijeste, toti ceilalti oameni i-au fost si ii sunt teoretic dusmani.
Statutul de caine de paza, cel pentru care a fost domesticit, i-a dezvoltat in mod firesc acest instinct dual.
Cainele din strada este cainele tuturor, deci al nimanui. El este produsul societatii umane care, sub pretextul iubirii, a trimis in strada surplusul de exemplare ale unei specii care se inmulteste rapid, care nu are dusmani naturali, in loc sa ii eutanasieze, asa cum au facut de milenii stramosii nostri, la fel de iubitori de animale, dar mai pragmatici si mai realisti.
Acolo, in strada, intr-un mediu evident ostil, li s-a dezvoltat instinctul salbatic al supravietuirii.
Este capturarea cainilor straz