Liderul PSD Mircea Geoană a declarat că o schimbare de Guvern "este obligatorie" în următoarele două-trei luni, scenariul cel mai bun fiind reacrearea majorităţii PSD-PNL-UDMR, informează NewsIn. De asemenea, acesta a apreciat că strategia liberalilor de atacare a PSD va avea drept rezultat rămânarea la putere a PDL şi Traian Băsescu.
"Psihologic vorbind, o schimbare de Guvern este obligatorie în următoarele două-trei luni", a susţinut social-democratul, într-o emisiune la Realitatea TV. Întrebat dacă ar trebui să se schimbe şi componenţa coaliţiei, adică să intre ori PSD, ori PNL, la putere alături de PDL, pesedistul a evitat să se pronunţe clar, rezumându-se să spună că o schimbare de premier nu este suficientă, fiind nevoie de "o schimbare de direcţie mai mare".
"Scenariul cel mai bun ar fi recrearea majorităţii din toamna trecută: PSD-PNL-UDMR", a opinat preşedintele Senatului. El a spus că un moment bun pentru schimbarea Guvernului s-a ratat la ultima moţiune de cenzură şi că următorul moment va fi în primele luni ale lui 2011, cu un an înainte de alegerile locale. Geoană a mai spus că se va găsi cu greu un premier (indiferent de la ce partid), care să stea în funcţie mai puţin de un an, astfel că momentul oportun nu trebuie să depăşească primăvara lui 2011. "Dacă se întâmplă un nou Guvern - şi peste actuala majoritate vine altă majoritate- se va duce până în 2012 şi va organiza alegerile locale", crede social-democratul.
Pe de altă parte, Geoană a apreciat că, prin atacurile la PSD, liberalii folosesc o strategie eronată. "Opinia mea este că, în acest moment, există o supoziţie eronată a liberalilor, care consideră că ar putea să devină, în următoarea perioadă, jucând singuri, dând şi în PSD şi în PDL, o forţă politică considerabilă. În această strategie, riscul este să iasă din izolare strategică regimul Băsescu şi al PDL", a spus preşedint