Comisarul european pentru Justiţie, Viviane Reding, a declarat vineri, la Lausanne, că situaţia în care trăiesc romii din Europa este "scandaloasă".
"Este vorba, înainte de toate, despre o problemă scandaloasă pentru toţi europenii. Avem în Europa cea mai mare minoritate - zece milioane de persoane - care trăieşte într-o sărăcie absolută, care nu are acces la locuinţe, care deseori nu are acces la serviciile de sănătate", a declarat Reding, citată de AFP.
Ea a calificat drept "scandaloasă" lipsa accesului la educaţie pentru copiii aparţinând comunităţii rome. "Avem obligaţia de a găsi soluţii la sărăcia extremă şi la neşcolarizarea copiilor romi", a adăugat comisarul, care a precizat că a cerut fiecărui stat membru să îi prezinte "programul de integrare al romilor".
Comisarului european pentru afaceri sociale, Laszlo Andor, a declarat recent că "UE se concentrează pe ţările de origine a romilor, dar trebuie ajutate şi cele de destinaţie".
Comisia Europeană: Romii sunt vulnerabili în mod special
Comisia Europeană a adoptat la 9 noiembrie strategia de extindere a UE pe 2010, alături de un raport al progreselor din ultimele 12 luni ale statelor candidate. În cadrul acestui raport, se face referire la problema romilor din Europa:
"Criza economică a avut un impact mai mare asupra grupurilor vulnerabile. Romii sunt o minoritate vulnerabilă în mod special. Sunt afectaţi de sărăcie, discriminare şi segregare în accesul la educaţie, angajare, servicii sociale şi beneficii medicale. Un număr semnificativ nu au buletine. Mulţi încă trăiesc în tabere, ca urmare a războaielor recente. Comisia Europeană ajută statele să îmbunătăţească condiţiile grupurilor vulnerabile, inclusiv includerea economică şi socială a romilor. Comisia finanţează îmbunătăţirea infrastructurii în taberele de romi. În cazul Croaţiei, a fost semnat un memorandum privind inc