Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gigi Becali s-a enervat cînd a aflat de suspendarea terenului: "Este un abuz al celor de la FRF!"

Publicat in Gazeta Sporturilor, sâmbătă 13 noiembrie 2010 ·

Gigi Becali consideră că FRF nu avea dreptul să interzică accesul spectatorilor la meciurile organizate de LPF.

- Domnule Becali, Comisia de Disciplină a FRF a decis ca Steaua să joace două meciuri fără spectatori.

- Şi ce să fac eu? Foarte bine, dacă aşa consideră ei, eu nu pot să mă opun. Mergem la meci ca la teatru. O să fie linişte, nu o să mai urle nimeni, nu mai dă nimeni foc la stadion. Stau liniştit!

- Meciurile care intră sub incidenţa suspendării vor fi în campionat

- Da' pînă la urmă, ce treabă are FRF cu campionatul? Este un abuz dacă au ajuns să se bage ei peste Steaua, să ne interzică suporterii în campionat, cînd ei au făcut scandal în Cupă!

- A fost o decizie bună cînd i-aţi interzis în Ghencea pe "huligani", aşa cum îi numeaţi?

- Toată lumea mă înjura că mă bag eu să interzic suporterii. Nu a vrut nimeni să mă înţeleagă că trebuie să facem curăţenie odată şi între spectatorii care vin la meciuri. Nu vreau să intru iar în polemică cu ei, dar trebuie să se cuminţească!

"Suporterii noştri au fost oaia neagră a meciului, dar încercăm să albim această oaie. Ei m-au dezamăgit, în timp ce fanii Rapidului cîntau şi în finalul meciului, chiar dacă echipa lor era condusă"

Gigi Becali

Gigi Becali consideră că FRF nu avea dreptul să interzică accesul spectatorilor la meciurile organizate de LPF.

- Domnule Becali, Comisia de Disciplină a FRF a decis ca Steaua să joace două meciuri fără spectatori.

- Şi ce să fac eu? Foarte bine, dacă aşa consideră ei, eu nu pot să mă opun. Mergem la meci ca la teatru. O să fie linişte, nu o să mai urle nimeni, nu mai dă nimeni foc la stadion. Stau liniştit!

- Meciurile care intră sub incidenţa suspendării vor fi în campionat

- Da' pînă la urmă, ce treabă are FRF cu campionatul? Este u

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MApN despre proiectul de dezvoltare a Portului Militar Constanța

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, și ministrul transporturilor și infrastructurii, Sorin-Mihai Grindeanu, au participat marți, 4 martie, la sediul Administrației Porturilor Maritime Constanța, la o activitate de prezentare a unui nou proie

Rusia- „Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este cea mai bună contribuție pentru obținerea păcii ”

Ziua Constanta acum 2 ore
Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este 'cea mai bună contribuție' pentru obținerea păcii în Ucraina, a salutat marți Kremlinul anunțul făcut anterior de responsabili de la Casa Albă, la câteva zile după disputa aprinsă între Donald

Marcel Ciolacu – „Europa trebuie să fie pregătită să îşi menţină securitatea şi apărarea”

Ziua Constanta acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu salută, în numele României, planul ”ReArm Europe”, anunțat de către președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Ciolacu arată faptul că acest plan, în valoare de 800 de miliarde de euro, este unul foarte bun și fap

Planul pentru reînarmarea Europei, anunțat de Ursula von der Leyen. "Trăim momente extrem de periculoase". Care sunt cele 4 măsuri principale ale ReArm Europe VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat marți, 4 martie, Planul pentru Reînarmarea Europei (ReArm). Cele 4 măsuri fundamentale ale planului vor duce la mobilizarea a aproape 800 miliarde de euro pentru securitatea continentului

Sorin Grindeanu: Constanţa trebuie să devină principalul hub logistic în reconstrucţia Ucrainei. Nu am de gând să ratez această oportunitate

News.ro acum o ora
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat, marţi în timpul unei vizite făcute în Portul Constanţa, că în perioada următoare vor fi semnate proiecte pentru investiţii de aproape jumătate de miliard de euro. ”Constanţa trebuie să devină pr

Cine este magistratul care l-ar fi favorizat pe Călin Georgescu. Declarațiile procurorului general Alex Florența

Ziare.com acum 20 minute
Procurorul general al României, Alex Florenţa, a declarat, marţi, 4 martie, că nu poate spune cine este magistratul care l-ar fi favorizat pe Călin Georgescu, inculpat pentru şase infracţiuni grave, inclusiv împotriva ordinii constituţionale, preciz

Ucraina este pregătită „în orice moment” să semneze Acordul Mineralelor cu SUA, dar nu va face concesii teritoriale, anunţă premierul de la Kiev

Ziare.com acum 20 minute
Ucraina este absolut hotărâtă să-şi continue cooperarea cu Statele Unite, anunţă marţi, 4 martie, premierul ucrainean Denîs Şmîhal, după ce Casa Albă a anunţat suspendarea ajutorului militar american, crucial armatei ucrainene şi Kievului în războiu

Cine este blonda de la care Horațiu Potra a primit teancuri de bani în Dubai

Adevarul acum 34 minute
Horațiu Potra, șeful mercenarilor români, a fost surprins, în Dubai, atunci când primea bani de la Anait Martirosyan, o rusoaică care se prezintă drept agent imobiliar în orașul din Emiratele Arabe Unite.

Reacția lui Bolojan după ce SUA suspendă ajutorul militar pentru Ucraina

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele interimar Ilie Bolojan transmite că NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și că investițiile pentru consolidarea capacității de apărare trebuie intensificate. 'NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și Român

Cum va fi vremea în martie 2025. Estimările meteo de la ANM

Libertatea acum 6 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat cum va fi vremea în luna martie a anului 2025. Conform estimărilor meteo, vremea va fi mai caldă decât în mod obișnuit.

Vremea

București
acum

11°
mar.

2°/11°
mie.

4°/14°
joi

5°/16°
vin.

7°/17°
Iasi
acum

10°
mar.

1°/11°
mie.

4°/16°
joi

6°/18°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

10°
mar.

2°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

11°
mar.

0°/11°
mie.

2°/13°
joi

3°/15°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

13°
mar.

2°/13°
mie.

3°/14°
joi

5°/17°
vin.

7°/18°