Casa cu Lei este una dintre clădirile emblematice care se găsesc în zona Peninsulă din Constanţa. Povestea acesteia, mai puţin publică, a fost dezvăluită de un senior, în cele ce urmează.

Numele celui care a trăit toată viaţa în peninsulă şi era fascinat de ceea ce se petrecerea în lumea mondenă a veacului trecut nu va fi dezvăluit, însă amintirile lui din tinereţe ne fac să realizăm că nu era cu nimic diferit faţă de acum. În primul rând, Casa cu Lei era construită ca reşedinţa unui armean, Dicran Emirzian, un om foarte bogat, care trăia din negoţ, după cum îşi aminteşte bătrânul din poveştile auzite. Acesta şi-al aminteşte doar pe Bebi, fiul lui Dicran, care a locuit până în anii 40 în casa tatălui. În acea perioadă, în Casa cu Lei era linişte ziua şi rumoare noaptea, când, după cum spune bătrânul, aveau loc petreceri private. În fiecare seară, intrau doamne care îşi fereau identitatea de privirile celorlalţi, ajungând apoi şi domni, întotdeauna pe jos, printre străduţe, pentru a nu fi văzuţi de soţii. Pe atunci tânăr, povestitorul nostru a reuşit să identifice multe dintre personajele vremii care intrau în "casa de toleranţă" şi ieşeau câteva ore mai târziu, printre acestea figuri cunoscute de comercianţi armeni, dar şi magistraţi, avocaţi. Se spune că cel mai mare colecţionar de artă din România, Krikor Zambaccian, când avea 18 ani, în 1907, a fost impresionat de colecţia adăpostită în Casa cu lei de Lazăr Munteanu, preşedintele Tribunalului din Constanţa. "Într-o zi, zărind prin fereastra locuinţei domnului preşedinte nişte picturi, am rugat pe îngrijitoarea casei să-mi permită să privesc puţin acele tablouri prin deschizătura uşii. În urma acestei indiscreţii, mă simţeam vinovat faţă de domnul preşedinte şi treceam cu sfială pe lângă dânsul", povestea Zambaccian, în "Însemnările unui amator de artă". Bătrânul auzise însă de la tatăl său, care lucra