Rusia va investi aproximativ 200 milioane de dolari în construirea unui circuit în staţiunea Soci, de la malul Mării Negre, pentru a găzdui curse de Formula 1 începând din 2014, a declarat Dmitri Kozak, viceprim-ministru, potrivit Agerpres.
"Vom trasa un circuit prin acest oraş şi vom face tot ceea ce este necesar pentru a găzdui Formula 1", a subliniat Kozak, care se află pentru diverse întâlniri la Abu Dhabi, capitala Emiratelor Arabe Unite. Oficialul rus a adăugat că investiţia din circuitul de la Soci va fi recuperată în 5 ani, contractul cu organizatorii campionatului mondial fiind pentru perioada 2014-2022, cu posibilitatea de prelungire pe alţi 5 ani.
Iniţial, Bernie Ecclestone, trezorierul Formulei 1, şi-ar fi dorit un circuit urban în imediata apropiere a Kremlinului şi Pieţei Roşii din Moscova, în stilul Monaco. Potrivit cotidianului Kommersant, Rusia va plăti 40 milioane de dolari pentru dreptul de a găzdui o cursă în calendarul anual al Formulei 1 la Soci, localitatea care va găzdui Jocurile Olimpice de iarnă din 2014. Rusia va investi aproximativ 200 milioane de dolari în construirea unui circuit în staţiunea Soci, de la malul Mării Negre, pentru a găzdui curse de Formula 1 începând din 2014, a declarat Dmitri Kozak, viceprim-ministru, potrivit Agerpres.
"Vom trasa un circuit prin acest oraş şi vom face tot ceea ce este necesar pentru a găzdui Formula 1", a subliniat Kozak, care se află pentru diverse întâlniri la Abu Dhabi, capitala Emiratelor Arabe Unite. Oficialul rus a adăugat că investiţia din circuitul de la Soci va fi recuperată în 5 ani, contractul cu organizatorii campionatului mondial fiind pentru perioada 2014-2022, cu posibilitatea de prelungire pe alţi 5 ani.
Iniţial, Bernie Ecclestone, trezorierul Formulei 1, şi-ar fi dorit un circuit urban în imediata apropiere a Kremlinului şi Pieţei Roş