Alina Albaţă (23 de ani), din Călăraşi, fostă elevă a Colegiului Naţional Barbu Ştirbei, este implicată în scandalul „Prostituţie şi politicieni“. Tânăra spune că nu are nicio legătură cu acest scandal şi din acest motiv a vorbit cu presa. „Am căzut ca musca-n lapte în conflictul ăsta“, spune Alina.
În anul 2003, a devenit model la agenţia lui Terra, cei doi fiind prieteni. „Am colaborat cu Terra. Eram prieteni, îl ajutam cum puteam şi invers, aşa îmi convenea şi mie, că primeam cele mai bune contracte şi devenisem imaginea agenţiei“, a mai adăugat Alina Albaţă.
Deşi a luat o pauză, când era în clasa a XII-a, tânăra a revenit în lumea modellingului. „Am jucat într-un serial la TVR2 şi de aici s-a pornit şi aşa zisa mea implicare. Aveam cunoştinţe despre unele lucruri cu care se ocupa Terra, dar nu m-a interesat deloc. Fiecare era cu treaba lui“, a mai spus Alina.
O singură fată care mai făcea parte din agenţia lui Terra, era prietenă cu Alina. Andreea Stan, din Lehliu, a fost foarte supărată când a apărut şi ea în acest scandal. „Nu vreau să dau nicio declaraţie, suntem nişte victime colaterale. Cele care sunt cu adevărat implicate în treaba asta nu s-a pomenit numele lor şi ne-au băgat pe noi“, spune Andreea.
Aceasta a mai explicat că nu o interesează ce se spune la televizor şi nici ce se scrie în ziare. „Nu vreau să ştiu nimic, am şi eu familie şi nu doresc să fac nicio declaraţie oficială“, a mai adăugat Andreea.