Mierea de albine a fost primul aliment dulce descoperit si folosit de om inca din timpuri imemorabile. Documentele vechi spun ca mierea a fost folosita initial ca hrana, dar si in medicina si ritualurile religioase.

Hipocrate recomanda mierea pentru vindecarea unor afectiuni gastro-intestinale, renale si respiratorii si pentru tratamentul ranilor.

Dioscoride trata plagile fistulizate folosind mierea in aplicatii locale si Pliniu recomanda mierea amestecata cu untura de peste la tratarea ranilor infectate.

Dupa consistenta, mierea este fluida si cristalizata sau zaharisita. Multe persoane cred ca mierea zaharisita nu este naturala. Toata mierea naturala se zahariseste, cu o singura exceptie: mierea de mana, provenita de pe alte parti ale plantei, in afara de flori.

Atentie! Mierea zaharisita nu se incalzeste, deoarece isi pierde o mare parte din vitamine si toate enzimele, putand deveni, in acelasi timp, toxica, prin acumularea de compusi nocivi.

Mierea monoflora, provenita integral sau in parte din nectarul florilor unei singure specii, (tei, salcam, floarea soarelui sau menta) este mai cautata si mult mai scumpa. Consumatorii cauta si cumpara, pentru parfum si gust deosebit, mai ales miere monoflora.

Stuparii stiu insa ca cea mai buna miere este cea poliflora, provenita din prelucrarea unui amestec de nectar de la florile mai multor specii de plante.

Mierea de fan, de exemplu, cuprinde in compozitie nectar adunat de albine de la mai mult de 60 de flori care intra in alcatuirea fanului.

Se spune despre miere ca ingrasa. Sigur, ca orice produs alimentar consumat in exces, ingrasa chiar si mierea de albine, dar nu simpla, ca atare, ci in combinatie.

De regula, copiilor, persoanelor in varsta, convalescentilor sau celor care vor sa se ingrase li se recomanda la mi