La Parohia craioveană Harşu, preoţii slujitori alături de membrii Consiliului Parohial şi de alţi oameni de bine au demarat un îndrăzneţ proiect pentru construirea unui Centru cultural parohial. Tot din lista proiectelor culturale fac parte şi "Serile Harşu". Enoriaşii vor discuta pe diverse teme teologice sau de interes general.
Pentru început, la "Serile Harşu" va conferenţia pr. lect. univ. dr. Jan Nicolae de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia. Evenimentul are loc marţi, 16 noiembrie, începând cu ora 17:00, la Biserica Harşu. Astfel, alături de părintele profesor Picu Ocoleanu, cadru didactic la Facultatea de Teologie din Craiova, enoriaşii vor discuta pe diverse teme teologice sau de interes general. Manifestările se vor derula sub forma unor conferinţe în perioada Postului Mare. De pe lista invitaţilor conferenţiari vor face parte preoţi, profesori, precum şi alte personalităţi culturale ale oraşului.
Cu toate că este una dintre cele mai vechi comunităţi din Craiova, Parohia Harşu se află mereu în efervescenţă. De curând, prin iniţiativa părintelui paroh Viorel Dică şi a părintelui Picu Ocoleanu, s-a pus la punct o laborioasă strategie de promovare a valorilor cultural-bisericeşti la nivel de parohie. În acest sens, în urma unei hotărâri luate de comun acord cu Consiliul Parohial, cei doi preoţi au demarat proiectul de construire a unui centru cultural care va cuprinde capelă, bibliotecă, sală de conferinţe pentru credincioşi şi o cancelarie parohială.
Spaţiu de învăţare şi bibliotecă parohială
Scopul construirii acestui complex este strâns legat de dorinţa exprimată a credincioşilor de a cunoaşte mai bine învăţătura Bisericii. Spaţiul va fi folosit totodată şi ca mijloc de educare a copiilor săraci din parohie. Ei vor beneficia în mod gratuit de meditaţii la limba engleză, franceză, matematică, informatică