Comisia Europeană a sancţionat România cu 10% din suma destinată subvenţiilor directe la hectar pentru 2007. Decizia de la Bruxelles vine după nereguli constatate la declararea suprafeţelor de teren agricol, dar şi din cauza plăţii întârziate a subvenţiilor.
Plăţile la hectar făcute cu întârziere şi uneori neconforme cu realitatea din teren au făcut ca, în urmă cu trei ani, România să fie pusă în situaţia de a pierde un sfert din finanţările de aproape 440 de milioane de euro aferente anului 2007. Cu toate acestea, autorităţile locale au obţinut amânarea activării clauzei de salvgardare, cu promisiunea că sistemul de plăţi va fi pus la punct.
Citiţi şi:
Preşedinţia UE, nesigură pe mâna Ungariei
Salariile bugetarilor, verificate la Bruxelles
„În urma progreselor făcute în îmbunătăţirea mecanismelor de control realizate în ultima parte a anului 2007, România a evitat activarea clauzei de salvgardare de către Comisia Europeană (care ar fi presupus o penalizare financiară de 25% din fondurile pentru agricultură) şi a obţinut în 2008 aplicarea procedurii normale de corecţie financiară folosită în cazul tuturor statelor membre UE", arată Roger Waite, purtător de cuvânt pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală. În 2010 însă, România a fost penalizată cu 10% din cele aproape 420 de milioane de euro alocate achitării subvenţiilor pe hectar pentru deficienţele sistemului de plăţi.
România nu este singura ţară aflată în această situaţie. Şi Bulgaria a fost penalizată, cu 20 de milioane de euro, pentru plăţi neconforme la hectar, iar Grecia cu 210 milioane de euro - cea mai mare amendă primită. De altfel, România are ca termen finele lui 2010 pentru remedierea completă a sistemului de plăţi la hectar pus în practică prin Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA). Însă cum niciun termen nu este respectat de autorităţile