Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Business din pasiune: între banalul epilat și operații estetice cu creionul

Publicat in Capital, duminică 14 noiembrie 2010 ·

Trebuie să fi tot auzit în ultimii ani de Anastasia Soare, celebra „regină a sprâncenelor“ de la Hollywood. Ei bine, avem și noi una în București, care, ce-i drept, nu le pensează, ci le desenează. Iar asta nu e nici 1% din tot ce știe să facă.

«În meseria asta, dacă vrei să ieși din pluton, trebuie să exersezi și să experimentezi foarte mult. Trebuie să ai o bază teoretică, apoi să furi de la cei din jur și, dacă ai talent, să încerci să inovezi. Și să știi foarte multă anatomie și un strop de psihologie». Cosmina Grigoriu a reușit să iasă din pluton și, după un parcurs care-ar fi putut, la un moment dat, s-o țintuiască în postura de simplă cosmeticiană, a ajuns, după cum singură spune, exact unde și-a dorit. Cum a arătat acest parcurs?

A terminat liceul de chimie, după care a intrat la facultatea de medicină din București, la care a renunțat după un an, când s-a înscris la secția de balneofizioterapie din cadrul Colegiului „Carol Davila“. „Spre deosebire de alte școli, noi am făcut foarte multă practică în spital. Aici am avut primul contact cu ce aveam să dezvolt mai târziu: m-am concentrat pe paresteziile faciale, mi se părea fascinant să pot reda mimica feței unor oameni care nu mai aveau nicio expresie. Iar rezultatele pot fi spectaculoase.“ Apoi, în ultimul an de studii, a început să lucreze la Lotul Olimpic de Scrimă, unde oficial se ocupa de partea de recuperare a sportivilor, iar informal în lipsa unui psihotearapeut specializat, încerca să joace acest rol pentru atleții din lot. Din 1995, a intrat pe calea pe care a rămas până acum: a urmat o școală de estetică corporală la Torino, apoi, întoarsă în țară, s-a angajat la primul centru de beauty înființat după Revoluție, Estetica Elite, deținut de omul de afaceri Cristi Burci. A stat aici până în 1998, când a lansat un nou centru („împreună cu o prietenă, ea cu banii, eu cu know-how-ul“) și

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Grupul rus Gazprom va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie

News.ro acum o ora
Gigantul energetic rus Gazprom a declarat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie, de la ora 05:00 GMT, din cauza datoriilor neachitate de către ţară, care se pregăteşte pentru posibile întreruperi extinse al

Putin își cere scuze după prăbușirea avionului în Kazahstan, fără a-și recunoaște responsabilitatea pentru zecile de decese

Ziare.com acum 3 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut sâmbătă, 28 decembrie, potrivit Kremlinului, că apărarea antiaeriană rusă era în acţiune miercuri la momentul în care un avion azer încerca să aterizeze, aeronavă care s-a prăbuşit puţin mai târziu în Kaz

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 4 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Companii aeriene din Turkmenistan, EAU, Kazahstan şi Israel îşi suspendă temporar zboruri către Rusia

News.ro acum o ora
Mai multe companii aeriene anunţă că-şi suspendă zborurile către oraşe ruseşti, decizii care intervin după ce experţi şi Washingtonul au estimat că prăbuşirea de crăciun a unui avion de linie aparţinând companiei azere Azerbaijan Airlines ar fi putu

Pasajele subterane de la Obor, Lujerului şi podul de la Băneasa din București vor intra in reparaţii

Libertatea acum 34 minute
Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, a anunțat că în mod cert pasajele subterane de la Obor, Lujerului şi podul de la Băneasa, de pe Drumul Naţional 1 Bucureşti-Ploieşti, vor intra in reparaţii în cursul anului viitor. Edilul pre

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 4 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Preşedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu - „Voucherele de vacanță rămân în vigoare, cu condiţia ca, din 1.600 lei, jumătate să fie contribuţia salariatului”

Ziua Constanta acum o ora
Voucherele de vacantă rămân în vigoare, cu condiţia ca, din 1.600 lei, jumătate să fie contribuţia salariatului, acestea fiind opţionale. Voucherele de vacantă rămân în vigoare, cu condiţia ca, din 1.600 lei, jumătate să fie contribuţia salariatului

Guvernul vrea reducerea cheltuielilor bugetare cu 19 miliarde de lei: măsurile care ar urma să intre în vigoare de luni

Wall-Street.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a coordonat consultările pe tema pregătirii măsurilor sociale și economice și a pachetului bugetar pentru anul 2025, care au avut loc în reuniunea Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social, de la Palatul Victoria.

Uniunea Naţională a Studenţilor din România (UNSR) condamnă cu vehemenţă pachetul de măsuri de austeritate pregătit de Executiv: Reprezintă un atac direct asupra viitorului tinerilor din România

News.ro acum o ora
Uniunea Naţională a Studenţilor din România (UNSR) condamnă cu vehemenţă pachetul de măsuri de austeritate pregătit de Executiv, arătând că Ordonanţa trenuleţ reprezintă un atac direct asupra viitorului tinerilor din România. Reprezentanţii studenţi

UE cere o investigație independentă cu privire la prăbușirea avionului din Kazahstan: „Îndemn la o anchetă internațională rapidă”

Libertatea acum 34 minute
Uniunea Europeană solicită o investigație urgentă și independentă privind prăbușirea avionului Azerbaijan Airlines. Potrivit News.ro, incidentul ar fi putut fi cauzat de o rachetă rusă antiaeriană.

Vremea

București
acum

sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
Constanta
acum

sâm.

2°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-1°
sâm.

-1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-1°
sâm.

-1°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°