Transporturile au promovat această lege şi pentru a reduce cheltuielile legate de decongestionarea drumurilor blocate de maşinile înzăpezite, care ating peste două milioane de lei
Ministerul Transporturilor a decis acum o săptămână ca echiparea tuturor autoturismelor cu cauciucuri de iarnă să fie obligatorie începând de anul acesta pentru ca, după doar câteva zile, să anunţe că, de fapt, obligaţia intră în vigoare abia de la 1 noiembrie 2011.
gândul vă prezintă "povestea" cauciucurilor de iarnă, începând cu momentul în care Ancăi Boagiu, ministrul Transporturilor, i-a venit ideea, continuând cu ce s-a întâmplat săptămâna trecută cu vânzările de cauciucuri şi încheind cu motivele pentru care această obligaţie nu avea cum să fie aplicată începând de acum. "Acum o lună, în timp ce veneam din Poiana Braşov înspre Bucureşti, au început să cadă câţiva fulgi de zăpadă. Brusc, au început ciocnirile între maşini. M-am enervat, i-am sunat pe cei de la Compania de Drumuri şi i-am luat la întrebări. Le-am zis că îi dau afară dacă nu iau măsuri urgente. Ei mi-au spus că nu e vina lor, pentru că toată lumea are cauciucuri de vară. Aşa mi-a venit ideea", a declarat pentru gândul Anca Boagiu, cu puţin timp înainte să anunţe că s-a răzgândit şi că obligativitatea nu se aplică decât de anul viitor. "Apoi am întrebat cum e situaţia în alte state europene şi am aflat că Germania tocmai introducea această măsură", a adăugat ea. În săptămâna dintre anunţarea măsurii ca obligatorie începând de anul acesta şi joia trecută, când ministrul a anunţat că e în vigoare abia de anul viitor, atât magazinele de specialitate, cât şi service-urile au fost luate cu asalt. "La nivelul service-urilor, activitatea de montare a cauciucurilor de iarnă a crescut cu 20-25% în medie. Mi-am cumpărat şi eu, ocazie cu care am descoperit că, din cauza anunţului, anvelopele s-au scumpit cu 15-20%. Câ