Irlanda se afla in discutii preliminare cu oficialii Uniunii Europene pentru primirea de ajutor financiar, potrivit unor surse.
Desi nici autoritatile irlandeze, nici cele europene nu au comentat pe aceasta tema, se pare ca Irlanda va cere, cat de curand, permisiunea de a accesa Fondul European pentru Stabilitate Financiara, pentru un imprumut estimat la 60 - 80 miliarde de euro, relateaza BBC News.
De altfel, mai multi oficiali ai zonei euro au declarat ca exista discutii in acest sens si ca este "foarte probabil" ca Irlanda sa primeasca ajutor financiar.
Pe de alta parte, Dominique Strauss-Kahn, seful Fondului Monetar International, a declarat ca Irlanda nu a cerut, inca, ajutorul financiar.
Spre deosebire de Grecia, Irlanda nu este nevoita sa caute finantare in pietele financiare pana anul viitor, insa analistii nu sunt convinsi ca isi va putea acoperi deficitul bugetar.
In prezent, Irlanda inca este considerata, in mod oficial, cea de-a treia cea mai bogata tara din Uniunea Europeana.
Irlanda se afla in discutii preliminare cu oficialii Uniunii Europene pentru primirea de ajutor financiar, potrivit unor surse.
Desi nici autoritatile irlandeze, nici cele europene nu au comentat pe aceasta tema, se pare ca Irlanda va cere, cat de curand, permisiunea de a accesa Fondul European pentru Stabilitate Financiara, pentru un imprumut estimat la 60 - 80 miliarde de euro, relateaza BBC News.
De altfel, mai multi oficiali ai zonei euro au declarat ca exista discutii in acest sens si ca este "foarte probabil" ca Irlanda sa primeasca ajutor financiar.
Pe de alta parte, Dominique Strauss-Kahn, seful Fondului Monetar International, a declarat ca Irlanda nu a cerut, inca, ajutorul financiar.
Spre deosebire de Grecia, Irlanda nu este nevoita sa caute finanta