La inceputul mileniului trecut Europa era formata din entitati statale de diferite dimensiuni, cu varii grade de dezvoltare economica, un comert redus si o impartire sociala clara. Monedele erau din argint de diferite puritati si greutati. In Anglia monedele erau batute de rege si toate monetariile bateau aceeasi moneda, in Franta erau nenumarate monetarii private care bateau fiecare monede asa cum le trecea prin cap, scrie Dan Selaru pe blogul sau.

Astfel comertul la distanta era practic blocat din cauza haosului monetar. O consecinta a acestui haos a fost necesitatea centralizarii. Se stabileau rate de schimb intre diferitele tipuri de monede si astfel orice moneda putea circula de la un stat la altul.

Pe la 1100 a inceput o "revolutie comerciala", moment in care monetariile mai reputate i-au scos de pe piata pe cei mai putini viabili, asta a dus la inceperea uniformizarii monetare. Spre deosebire de Europa unde productia de moneda era privata in China sau Imperiul Otoman aceasta era in mana Statului. In Europa Statul nu avea controlul cantitatii de moneda in circulatie si asta a condus la dezvoltarea vietii economice. Plus ca Statul nu putea sa devalorizeze moneda ca sa-si acopere cheltuielile.

Bineinteles ca situatia nu convenea Statului. Si a intrat "pe piata" si a inceput sa bata moneda. Dupa cateva secole centralizarea a condus la moneda nationala. Competitia intre producatorii privati si Stat a mentinut stabilitatea monetara. Dar cum Statul era mai puternic, in sensul coercitiei, Statul a ajuns singurul producator de moneda. Si de aici prin scaderea cantitatii de argint din monedele in circulatie, prin inflatie, isi crestea veniturile. Inflatia este practic un impozit pe toate veniturile. Oricum fenomenul este istoric si, in partea asta de lume, Imperiul Roman a fost artistul. In 300 de ani a scazut cantitatea de argint din mo