Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un fost ofiţer SRI a fost reţinut după ce a împuşcat trei capre negre în Făgăraş

Publicat in Adevarul, duminică 14 noiembrie 2010 ·

Trei capre negre. Este trofeul cu care se mândreşte un braconier şi pentru care va trebui să suporte consecinţele legale. Braconierul, până nu demult şef al sereiştilor argeşeni, a fost prins de poliţişti sâmbătă seara, în timp ce tranşa caprele pe care le vânase fără să aibă autorizaţie.

Pasiunea pentru vânătoare a unui fost ofiţer SRI s-a transformat, sâmbătă, în nebunie curată. Nicolae Dina (55 de ani), din Curtea de Argeş, a plecat pe munte hotărât să se întoarcă doar cu un trofeu care să merite efortul, aşa că s-a apucat să împuşte fiecare capră neagră care i-a ieşit în cale. Nu mai puţin de trei animale ocrotite de lege au fost ucise de braconier. Salvamontiştii argeşeni, care l-au văzut pe vânător şi au auzit focurile de armă, au chemat imediat poliţiştii.

Prins când tranşa caprele negre

Oamenii legii au ajuns în zona cabanei Capra şi au reuşit să-l prindă pe braconier exact când acesta, satisfăcut de isprava făcută, îşi tranşa „trofeele”. Poliţiştii i-au cerut bărbatului să prezinte autorizaţia, însă aceasta lipsea cu desăvârşire, motiv pentru care fostul şef al sereiştilor argeşeni a fost condus la sediul IPJ, unde şi-a petrecut noaptea de sâmbătă spre duminică.

„Am autorizaţie”, a susţinut sus şi tare braconierul, care a fost imediat contrazis de oamenii legii.

„În cauză, poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de braconaj şi uz de armă de vânătoare fără drept, bărbatul fiind introdus în arest pe bază de ordonanţă”, a spus agent Laura Folea, purtător de cuvânt al IPJ Argeş.

Nicolae Dina a fost prezentat cu propunere de arestare preventivă la Judecătoria Curtea de Argeş, care nu şi-a însuşit propunerea de arestare preventivă şi a dispus măsura de a nu părăsi localitatea de domiciliu pentru o perioadă de 29 zile.

Pentru fapta sa, fostul ofiţer SRI riscă închi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur cu magnitudine 4 în zona Vancea

News.ro acum 56 minute
Un cutremur cu magnitudine 4 s-a produs duminică dimineaţă în zona Vancea. ”În ziua de 24 Noiembrie 2024 la ora 07:16:17 (ora locală a României) s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur mediu cu magnitudinea ml 4.0, la adâncimea de 140

Alegeri prezidențiale 2024. Candidați sancționați pentru propagandă electorală / Câte amenzi s-au dat

HotNews acum 54 minute
Mai multe persoane, inclusiv candidați la alegerile prezidențiale, au fost sancționate pentru propaganda electorală, după încheierea oficială a campaniei electorale, a anunțat duminică dimineața purtătorul de cuvânt al MAI, comisar-şef de poliţie Mo

Drone neidentificate au fost reperate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie

Ziare.com acum o ora
Drone neidentificate au fost reperate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie, au confirmat forţele aeriene americane (USAF), conform The Guardian. „Sisteme aeriene mici fără pilot” au fost văzute între 20 şi 22 noiembrie peste RAF Lakenheat

Ciucă: am votat pentru prosperitate, securitate şi democraţie, am votat util

Mediafax acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a votat duminică dimineaţă în cadrul alegerilor prezidenţiale. „Am votat pentru prosperitate securitate şi democraţie, am votat util”, a spus Ciucă la ieşirea de la urne.

A început VOTAREA în țară la alegerile PREZIDENȚIALE. Românii aleg președintele în al nouălea scrutin de după Revoluție

Gandul acum 2 ore
Cele aproape 19.000 de secțiile de votare din țară pentru primul tur al alegerilor prezidențiale s-au deschis la ora 07:00. Aproximativ 19 milioane de români cu drept de vot sunt așteptați să își aleagă candidatul preferat dintre cei 14 rămași în cu

Rusia interzice adopţia copiilor ruşi în ţările care permit tranziţia de gen. Motivul care stă la baza acestei legi

Ziare.com acum 33 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, 23 noiembrie, un proiect de lege care interzice adoptarea de copii ruşi de către cetăţeni ai ţărilor în care tranziţia de gen este legală, relatează AP. Liderul de la Kremlin a aprobat, de asemen

Referendum local în Capitală. La ce întrebări vor avea de răspuns bucureştenii

Mediafax acum 3 ore
Bucureştenii sunt chemaţi la vot duminică, 24 noiembrie, pentru a răspunde la trei întrebări legate de organizarea financiar-administrativă a Capitalei şi de prevenirea consumului de droguri în şcoli. Referendumul, organizat de Nicuşor Dan, coincide

Prognoza meteo 24 noiembrie. Vremea devine predominant frumoasă. Unde vor mai fi ninsori

Adevarul acum 58 minute
Meteorologii anunță pentru duminică, 24 noiembrie, o vreme frumoasă. Temperaturile vor fi moderate pe timpul zilei, doar dimineața și în timpul nopții acestea vor fi temperaturi scăzute.

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Preşedintele AEP, la deschiderea urnelor: Nu s-a înregistrat niciun fel de incident. Nu avem înregistrată nicio contestaţie până la acest moment

News.ro acum o ora
Preşedintele AEP, Toni Greblă, a declarat dumincă dmneaţă că de la deschiderea urnelor nu a fost înregistrat niciun fel de incident în procesul electoral şi nu a fost depusă nicio contestaţie.

Chiar şi după aderare, doar cu un picior în Schengen. Controalele vor continua la graniţele terestre ale României încă şase luni

Adevarul acum o ora
Potrivit acordului semnat la Budapesta de miniştrii de Interne ai României, Bulgariei, Austriei şi Ungariei, chiar şi după aderare, controalele la graniţele terestre ale Românei şi Bulgariei vor fi menţinute pentru încă minimum şase luni, în timp ce

Vremea

București
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/6°
mie.

1°/5°
Constanta
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

4°/6°
mar.

3°/7°
mie.

5°/7°
Cluj-Napoca
acum

-7°
dum.

-7°/2°
lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/9°
mar.

2°/6°
mie.

2°/7°