Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Preparatele culinare sunt cele mai căutate produse la târgul organizat în acest sfârşit de săptămână

Publicat in Adevarul, duminică 14 noiembrie 2010 ·

Timp de trei zile buzoienii au avut ocazia să cumpere produse tradiţionale româneşti de la târgul oragnizat în zona Galleria Mall. Totodată s-au bucurat şi de prezenţa meşterilor populari care expun obiecte de ceramică sau lemn.

De la standurile expuse atât în parcare, cât şi în interiorul centrului comercial buzoienii au putut cumpăra de la pastramă, cârnaţi, brânzeturi, miere de albine până la figurine şi vase din ceramică, pietre preţioase şi bijuterii sau haine ţigăneşti.

După două zile de la deschiderea târgului, de vânzărle cele mai mari s-au bucurat comercianţii de preparate culinare autohtone româneşti. „Cel mai bine am vândut lebăr, slăninuţa, caltaboş, dar şi caşcaval afumat şi brânză de burduf. Şi patrama de oaie a avut căutare", ne-a spus Sonia Dobrescu, unul dintre comercianţii prezenţi la târg.

La Târgul de la Buzău a venit şi singurul ceramist din România care expune la Shanghai

Cosmin Silaghi a adus tocmai din Maramureş pentru buzoieni slănină afumată, cârnaţi de casă, ciolan afumat şi muşchi ţigănesc. „Nu am mai fost niciodată la Buzău, dar buzoienii au fost nişte clienţi buni. Au cumpărat foarte multe preparate, pot să spun că am fost primiţi bine aici", spune comerciantul.

Pentru un kilogram de caşcaval afumat buzoienii trebuie să scoată din buzunar 25 de lei, iar pentru un kilogram de pastramă de oaie 30 de lei. Cei care preferă dulciurile făcute în casă îşi pot cumpăra plăcintă cu mere, cu dovleac sau cu brânză dulce, plătind pentru un kilogram de 30 de lei.

Cei care nu au ajuns încă la târgul cu produse tradiţionale, o mai pot face până diseară la ora 21.00. Comercianţii pot fi găsiţi atât în faţa centrului comercial, cât şi înăuntru. În această seară de la ora 18.00 buzoienii se pot bucura şi de un recital de muzică populară susţinut de interpreţi locali.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum 13 ore
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

Biden retrage Cuba de pe lista neagră a SUA a statelor care susţin terorismul

News.ro acum 3 ore
Preşedintele american în exerciţiu Joe Biden a retras Cuba de pe lista neagră a statelor care susţin terorismul cu scopul de a ”încuraja” negocieri sub egida Bisericii Catolice în vederea eliberării unui ”număr important” de deţinuţi politici pe ins

Kate Middleton spune că boala sa este în remisie. „Este o uşurare”

Mediafax acum 5 ore
„După cum ştiu toţi cei care au fost diagnosticaţi cu cancer, este nevoie de timp pentru a te adapta la o nouă normalitate. Eu mă bucur totuşi de anul care vine”, a scris Kate pe reţele de socializare. Middleton, care a împlinit vârsta de 40 de ani

AUR cere convocarea Parlamentului în sesiune extraordinară pentru a începe procedura de suspendare a lui Klaus Iohannis

HotNews acum 9 ore
AUR a depus marți o cerere la Birourile Permanente ale Camerei Deputaților și Senatului pentru convocarea Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie, pentru „a putea începe procedura de suspendare” a președintelui Klaus Iohannis. AUR a transmis, azi,

Un tânăr de 26 de ani din Medgidia, oprit în trafic de poliţişti cu focuri de armă

Adevarul acum 3 ore
Agenţii de la Poliţia Rutieră din Medgidia nu l-au putut opri în trafic pe un tânăr de 26 de ani, suspectat că a furat o maşină, decât după ce au tras un foc de avertisment în aer.

Emisiunile zilei de miercuri, 15 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Andrew Tate scapă de arestul la domiciliu în dosarul care vizează exploatarea sexuală a 34 de femei. Măsura, înlocuită cu controlul judiciar

HotNews acum 9 ore
Tribunalul Bucureşti a decis, marți, să înlocuiască arestul la domiciliu cu controlul judiciar în cazul lui Andrew Tate. În dosarul care îl vizează, este cercetat pentru exploatarea sexuală a 34 de femei, începând cu 2015. Decizia nu este definitivă

Trump anunţă înfiinţarea, în ziua învestirii sale, a unui fisc ”extern” specializat în colectarea taxelor vamale şi a ”tuturor veniturilor” SUA din străinătate. ”Vom începe să-i punem să plătească pe cei care fac bani pe spinarea noastră din comerţ”

News.ro acum 6 ore
Preşedintele ales Donald Trump - care vrea să-i taxeze mai puţin pe americani şi să crească în mod semnificativ taxele vamale - propune marţi înfiinţarea unui serviciu al Fiscului specializat în venituri bugetare din afara Statelor Unite, relatează

George Simion, ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR)

Ziua Constanta acum 12 ore
George Simion, a anunțat, marți, că a fost ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR). „Am fost ales azi în calitate de vicepreședinte al European Conservatives and Reformists Party, lucru care ne va înlesni mu

Marius Tucă Show începe miercuri, 15 ianuarie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Dan Diaconescu

Cancan acum 5 ore
Invitatul zilei este Dan Diaconescu, jurnalist. Emisiunea poate fi urmărită pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

-2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/3°
vin.

-1°/5°
sâm.

1°/5°
Iasi
acum

-3°
mie.

-3°/3°
joi

-1°/1°
vin.

1°/4°
sâm.

3°/5°
Constanta
acum

-1°
mie.

-1°/3°
joi

-1°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

2°/5°
Cluj-Napoca
acum

-5°
mie.

-5°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
sâm.

-2°/3°
Timisoara
acum

-5°
mie.

-5°/-0°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°
sâm.

-2°/3°