Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cine este Gheorghe Mararu, interlopul ucis la Piatra Neamţ

Publicat in Romania Libera, duminică 14 noiembrie 2010 ·

În 2006, Gheorghe Mararu, finul interlopului basarabean Vasile Rodideal, este judecat în dosarul "Omul Mafiei la vârful Poliţiei", alături de poliţistul Ovidiu Cristian Popa, fost ofiţer din IGPR.

Gheorghe Mararu şi naşul său, Vasile Rodideal, au fost acuzaţi de uz de fals şi de cumpărarea influenţei.

Concret, în perioada 1-11 august 2005, poliţistul ar fi primit bani de la Rodidal pentru a i se reduce acestuia perioada de suspendare a permisului de conducere, de la 90 la 30 de zile.

În ianuarie 2006, Popa ar fi făcut acelaşi lucru şi pentru Gheorghe Mararu, intervenind pe lângă lucrătorii de la Direcţia Poliţiei Rutiere a IGPR pentru a-i reduce perioada de suspendare a dreptului de a conduce. Pentru asta, Popa ar fi pretins de la Mararu între 200 şi 300 de euro.

În februarie 2006, maşina de lux a lui Gheorghe Mararu a fost incendiată în Piatra Neamţ. Mararu a fost adus la locul faptei chiar de Ovidiu Popa ce a fost legitimat de poliţiştii nemţeni , aceştia raportând incidentul, relaţia de amiciţie dintre cei doi fiind evidentă.

Popa a fost mutat la Poliţia Capitalei, conducerea IGPR considerând că afişarea sa alături de Mararu era una nepotrivită. Atunci a fost începută şi cercetarea disciplinară a lui Popa.

Numele lui Mararu şi Rodidal mai figurează în alt dosar penal, alături de fostul deputat PSD de Neamţ, Iulian Ţocu.

În schimbul unui miliard de lei, Ţocu le-ar fi cerut celor doi să intervină pe lângă un lichidator judiciar cu scopul de a cumpăra firma "Comat" Neamţ la un preţ mai mic. Anchetatorii precizau că Mararu şi Rodideal ar fi cerut două miliarde de lei, dar Ţocu le-ar fi oferit doar unul.

În septembrie 2010, Rodideal a fost achitat de Curtea de Apel Iaşi pentru comiterea infracţiunilor de corupţie, pe motiv că acuzaţiile procurorilor DNA nu erau susţinute de probe.

În 2006, Gheorghe Mararu, finul interlo

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fata și băiatul de 15 ani dați dispăruți la Tulcea pe 4 ianuarie au fost găsiți morți pe un câmp

Libertatea acum o ora
Este anchetă la Tulcea, după ce o fată și un băiat, dați dispăruți pe 4 ianuarie, au fost găsiți morți pe un câmp. Trupurile neînsuflețite ale celor doi minori au fost descoperite în cariera Bididia, relatează Tulcea Noastră.

UPDATE - Eveniment oficial, la Washington, pentru intrarea României în programul Visa Waiver / Precizările ministrului de Externe

News.ro acum o ora
Un eveniment oficial va avea loc, vineri, la Washington, D.C., pentru a marca includerea României în Programul Visa Waiver. ”România îşi consolidează astfel statutul de partener strategic al SUA, fiind prima ţară din regiunea Mării Negre admisă în p

Ana Birchall solicită Curții Constituționale să constate vacantarea funcției de președinte al României

NapocaNews acum 31 minute
Se bate la uși închise. Țara nu mai are justie din 6 decembrie 2024? Ana Birchall a solicitat, miercuri, Curții Constituționale să constate vacantarea funcției de președinte al României și interimatul acestei funcții. ‘România este în acest moment o

Fostul ministru al Educației, Ligia Deca, noul prorector al SNSPA

Ziua Constanta acum o ora
Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a anunțat miercuri, în urma consultării Senatului univeristății, numirea fostului ministrul al Educației Ligia Deca în funcția de prorector al universității, cu responsabilități în domeni

Cazinoul din Constanţa, la un pas de redeschidere

Mediafax acum o ora
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei a anunţat că a fost demarat procesul de recepţie la terminarea lucrărilor de reabilitare la această clădirile emblematică a României. „Lucrarea au fost demarată în 2020, implementată şi de

Gimnastele Ana Maria Bărbosu și Lilia Cosman au fost admise la universități din SUA

Ziua Constanta acum 2 ore
Gimnastele din România Ana Maria Bărbosu și Lilia Cosman își vor continua studiile în SUA, Federația Română de Gimnastică informând că Ana a fost admisă la Stanford University, iar Lilia la Michigan State University. Corina Moroșan, director tehni

Cea mai călduroasă dimineață de 8 ianuarie din ultimii 65 de ani. Ce spun meteorologii despre recordurile de temperatură

Ziare.com acum o ora
Meteorologii au anunțat că dimineața zilei de miercuri, 8 ianuarie, a fost cea mai caldă din ultimii 65 de ani. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a transmis că au fost înregistrate recorduri termice la 37 stații meteo din ţară. Temperatu

Confederația Națională Sindicală „Cartel Alfa“' și AUR au solicitat Avocatului Poporului să atace la CCR „Ordonanța trenuleț“

Ziua Constanta acum 2 ore
Confederația Națională Sindicală 'Cartel Alfa' și AUR au solicitat Avocatului Poporului să atace la Curtea Constituțională a României (CCR) 'Ordonanța trenuleț', a precizat Avocatul Poporului, Renate Weber, miercuri, pentru AGERPRES. Renate Weber a

Burduja: Gazele din Marea Neagră vor ajunge mai întâi în România şi doar surplusul va fi vândut

Mediafax acum 2 ore
„România şi-a asumat rolul de lider în sectorul energetic european. Informaţiile referitoare la exportul viitor, după 2027, a unei cantităţi de gaze naturale din perimetrul Neptun Deep, de către OMV Petrom către o companie majoră din Germania, repre

Comisia Europeană respinge acuzaţiile de cenzură formulate de Mark Zuckerberg

G4Media acum o ora
Comisia Europeană a respins miercuri acuzaţiile de cenzură formulate de patronul Meta, Mark Zuckerberg, care a renunţat în SUA la programul de „verificare a faptelor” (fact-checking), în timp ce Donald Trump se pregăteşte să revină la Casa Albă, rel

Vremea

București
acum

15°
mie.

6°/15°
joi

7°/13°
vin.

6°/13°
sâm.

3°/6°
Iasi
acum

12°
mie.

7°/12°
joi

7°/14°
vin.

3°/14°
sâm.

1°/6°
Constanta
acum

16°
mie.

8°/16°
joi

9°/11°
vin.

9°/13°
sâm.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

11°
mie.

7°/12°
joi

5°/13°
vin.

0°/8°
sâm.

-1°/3°
Timisoara
acum

15°
mie.

8°/15°
joi

7°/14°
vin.

2°/10°
sâm.

0°/5°