A doua ediție a acțiune caritabilă „Un milion de stele" s-a desfăşurat aseară la Oradea și în alte 20 de orașe ale țării. Începând cu ora 17.00 orădenii s-au adunat în faţa Casei de Culcultură a Sindicatelor unde au apins lumânări şi au rostit o rugăciune pentru oamenii săraci.
"Scopul acestui eveniment este de a oferi semne vizibile pentru o societate solidară şi o lume dreaptă, de luptă împotriva sărăciei şi a excluziunii sociale şi constă în iluminarea locurilor şi clădirilor reprezentative din cât mai multe oraşe şi comunităţi cu ajutorul lumânărilor exterioare şi prin chemarea la solidaritate cu cei săraci, bolnavi sau marginalizaţi", a precizat Olimpiu Todorean, preşedintele Caritas Eparhial. După aprinderea lumânărilor, manifestarea a continuat cu un ceremonial de sfinţire a acestora, iar Virgil Bercea şi Laszlo Bocskei le-a vorbit celor prezenţi despre semnificaţia evenimentului.
Lumâri aprinse în toată Europa
Potrivit organizatorilor, evenimentul este un îndemn la solidaritate şi la construirea unei lumi drepte, un apel de luptă împotriva sărăciei şi a excluziunii sociale. Lumânările au fi aprinse concomitent în Bucureşti, Alba Iulia, Iaşi, Roman, Bacău, Târgul Mureş, Miercurea Ciuc, Gheorgheni, Odorhei, Petroşani, Sf. Gheorghe, Târgul Secuiesc, Satu Mare, Carei, Baia Mare, Cluj-Napoca, Gherla, Tg. Lăpuş, Bistriţa, Blaj, Timişoara, dar și în țări precum Germania, Franţa, Belgia, Luxemburg şi Elveţia. În Oradea evenimentul a fost organizat de Caritas Eparhial Oradea şi Caritas Catolica Oradea.