Nuferii cresc în noroi... La fel ca ei, oamenii buni "cresc" prin dificultăţi şi suferinţi. Cele mai strălucite minţi ale lumii s-au născut în familii sărace. Au plecat prin viaţă cu picioarele goale, dar cu sufletul şi cu mintea deschise către acel "ceva lăuntric", care le-a spus în taină: "Mergi înainte, orice ar fi, tu poţi să reuşeşti, tu poţi să-ţi împlineşti visul!".
Vocea lăuntrică sau acea parte din tine însuţi care-ţi ştie drumul şi te călăuzeşte necondiţionat atunci când te deschizi să o asculţi nu se vaită, nu-ţi plânge de milă şi nu spune că ceva ar fi prea greu sau altceva ar fi cu neputinţă pentru tine. Vocea aceasta misterioasă, atât de şoptită, încât adesea ar părea că nu-i altceva decât propria ta voce, se aude pe frecvenţe mai înalte şi mai strălucitoare decât frecvenţele vieţii, în care domină suferinţa, lipsurile sau nefericirile omului. Unii o numesc voce divină. Alţii îi spun intuiţie. Oricum am numi-o însă, vocea interioară ne însoţeşte pe toţi într-un univers interior al armoniei, al speranţei şi al frumuseţii, pe când mintea de zi cu zi pare să vieţuiască... pe coordonatele zbuciumului şi ale îndoielii. Logica existenţei ar spune că un copil sărac, desculţ şi lipsit de sprijin nu are şansa de a cunoaşte succesul dacă nu are părinţi să-l sprijine, dacă nu are o ţară care să-l ajute, nişte legi care să-l favorizeze. Dar realitatea experienţei umane dovedeşte că nu-i aşa. Ba ea arată în atât de multe cazuri că logica ni se surpă în faţa realităţii care face ca nufărul cel frumos să înflorească în mlaştină. Logica ni se surpă în faţa existenţei savantului, a omului bogat, a inventatorului strălucit, a artistului minunat, care-a crescut - ca şi nufărul - din suferinţă şi privaţiune.
Cel născut în privaţiune nu mai priveşte cu teamă privaţiunile. Nu mai priveşte spre viitor cu spaimă, nici nu condamnă pe cineva pentru li
