Selecţia naţională a celor mai buni 16 jucători de tenis juniori din România a fost câştigată de Paul Rareş Andriuc. Tânărul sportiv tenismen, în vârstă de 14 ani, legitimat la CSO Cugir a luat startul la selecţia naţională a României “under 16″, care a fost desfăşurată în Bucureşti, în perioada 5-12 noiembrie, la finalul căreia s-a clasat pe locul I, fiind cel mai bun jucător din România la categoria 16 ani.
Federaţia Romană de Tenis i-a convocat la lotul naţional pe primii 16 jucători din România, pentru a vedea cine se clasează pe prima poziţie, pentru a fi trimis să reprezinte România la Europene. La cei 14 ani, Andriuc este deja de patru ori medialiat cu aur la competiţiile naţionale de tenis de câmp.
Primul tur în competiţia naţională a fost eliminatoriu, rămânând opt jucători.
În primul tur, l-a eliminat pe Bogdan Apostol (Iaşi) cu scorul de 6 – 0, 6 – 1
În turul doi, l-a eliminat pe Patrick Ciorcilă (Cluj) cu scorul de 6 – 1, 6 – 6, 6 – 3
În turul trei l-a eliminat pe Mihai Maru (Piteşti) cu scorul de 6 – 2, 6 – 0
În turul patru l-a eliminat pe Arthur Culicovschi (Galaţi) cu scorul de 6 – 1, 6 – 0
În turul cinci l-a eliminat pe Alexandru Buzelean (Constanta) cu scorul 6 – 2, 6 – 0
În turul şase l-a eliminat pe Luca Tatomir (Bucureşti) cu scorul de 6- 3, 7 – 5
În turul şapte l-a eliminat pe Iustin Baciu (Piatra Neamţ) cu scorul de 6 – 2, 6 – 2
În turul opt l-a eliminat pe Szekely Andras (Dinamo Bucureşti) cu scorul de 6 – 3, 6 – 4
“A fost un turneu foarte greu din punct de vedere fizic, pentru că am jucat două meciuri pe zi, jucătorii fiind şi mai mari cu doi ani ca mine, foarte puternici şi foarte bine pregătiţi. Să nu uităm că aceşti jucători cu care am jucat au fost campioni naţionali şi vicecampioni naţionali la categoriile lor de vârstă under 16. Din punct de vedere fizic, cu ajutorul prof