Din ordinul ministrului de Interne, la Academia de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza”, au fost desfiinţate, zilele trecute, 21 de funcţii de conducere. Sursa: Adi Pîclișan
Cele două posturi de prorectori din Academia de Poliţie ,,Alexandru Ioan Cuza” au fost desfiinţate din ordinul ministrului de Interne, Traian Igaş. Potrivit Ministerului Administraţiei şi Internelor(MAI), aceste măsuri au făcut parte din procesul de reorganizare. Conducerea MAI s-a gândit să schimbe şi tactica de lucru, aducând profesori care predau la facultăţile de stat dar şi specialişti de la diferite structure din Poliţie, Jandarmerie sau Pompieri.
O altă măsură a fost şi restrângerea numărului de catedre, precum şi reducerea personalului administrativ. Au fost reduse 21 de funcţii de conducere, 14 birouri au fost reorganizate în compartimente. Au fost ,,tăiate” două posturi de prorector, două de prodecan şi comasate catedrele de Investigare a Fraudelor şi Ordine Publică. Măsura este explicată ca fiind de fapt o ,,intenţie de profesionalizare a cadrelor didactice”.
Şi studenţii sunt afectaţi de aceste schimbări. Dacă până acum cu 10 lei cumpărau trei feluri de hrană, conducerea MAI a hotărât şi externalizarea serviciului de hrănire studenţi. Oricum, cei care nu erau cazaţi în căminele Academiei ar fi trebuit să primescă lunar o decontare a chiriei, sumă pe care studenţii nu au mai primit-o de ani de zile. De asemenea, o altă problemă a studenţilor este că multe articolele de echipament nu au ajuns încă în posesia acestora.
Reprezentanţii MAI au precizat pentru ,,Evenimentul Zilei” că reorganizarea Academiei de Poliţiei Alexandru „Ioan Cuza” Bucureşti a avut drept scop reducerea cheltuielilor şi ,,eficientizarea activităţii instituţiei” prin comasarea unor structuri care aveau activitate complementară.
Surse din Academia de Poliţie au declarat p