Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primul liceu cu panouri solare proiectat de elevi

Publicat in Adevarul, luni 15 noiembrie 2010 ·

Câţiva liceeni de la „Constantin Brâncoveanu“ din Bucureşti au ţinut să aibă contribuţia lor la modernizarea clădirii și să facă economie în bugetul școlii. Încurajaţi de moda eco, dar şi de dorinţa de a învăţa într-o clădire la standarde occidentale, elevii au scris un proiect de dotare a liceului cu panouri solare.

„Am redactat proiectul „Energie vie pentru Brâncoveanu", am aplicat la programul „Împreună pentru fiecare" şi am câştigat finanţarea proiectului. Fiecare voluntar implicat în proiect a avut partea sa de contribuţie la redactarea proiectului, transformându-ne într-o echipă unită, care a condus la realizarea unitară a acestui program", spune Roxana Birică, elevă la Liceul „Constantin Brâncoveanu".

Roxana este unul dintre cei 11 elevi voluntari, coordonaţi de profesoara Carmen Dragomir şi de ecovoluntarul Alexandra Rădulescu, reprezentantul Agendei 21, au reuşit să găsească o metodă prin care liceul lor să facă economie: montarea unor panouri fotovoltaice.

Economie la lumină

Cei 11 elevi, cărora li s-au alăturat şi voluntari din clasele a IX-a, au lucrat timp de două luni la redactarea proiectului, cu atenţie pentru a nu omite niciun detaliu important. Proiectul şi-a propus implementarea unui sistem fotovoltaic de producere a energiei electrice ce va fi utilizată la iluminarea a şase săli de clasă din liceul bucureştean.

Panourile solare au fost deja montate

„Prin folosirea energiei solare va scădea factura la utilităţi a liceului, se va crea un precedent pentru celelalte instituţii de învăţământ, iar prin campania de informare pe care o vom derula în cadrul comunităţii vom contribui la formarea unei conduite responsabile, privind protejarea mediului şi promovarea consumului raţional al resurselor", spune Roxana Birică.

Sistemul produce energie cât să alimenteze şase săli de clasă timp de 5-6 ore pe

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Digul construit în subteran în Salina Praid a cedat din cauza inundaţiilor! Ce spune Salrom

Ziua Constanta acum 42 minute
Societatea Națională a Sării SA anunță cedarea digului construit în subteranul, ca urmare a fenomenelor hidrometeorologice. ”Aşa cum am informat şi în comunicatele anterioare, pe fondul precipitaţiilor abundente produse în întreaga ţară, la Salina P

Șase elevi de la un liceu din Arad, transportați la SPITAL, după ce li s-a făcut rău în timpul cursurilor

Gandul acum o ora
Șase elevi de la un liceu din Arad au fost transportați la spital, după ce au acuzat stări de rău și greață în timpul orelor, a transmis ISU Arad. La fața locului au intervenit de urgență echipaje cu autospeciala CBRN pentru efectuarea de măsurători

De ce consideră Nicușor Dan că varianta unui premier tehnocrat „nu este potrivită”

HotNews acum 4 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, joi, că „principala variantă” este formarea unui guvern cu un premier politic. El nu crede că un prim-ministru tehnocrat – ipoteză adusă în discuție de PSD – este „varianta potrivită”. Nicușor Dan a făcut aceste

Atenționări meteo de vreme severă! Furtuni, averse torenţiale, descărcări electrice şi vânt puternic

Ziua Constanta acum 3 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben privind instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă joi, 29 mai, în intervalul orar 10.00 şi 23.00, în judeţele Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Bihor, Arad, Timiş

Ciprian Ciucu, întrebat dacă va candida la Primăria Capitalei: Nu vreau să fiu PRIMAR degeaba

Gandul acum 35 minute
Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, prim-vicepreședintele al PNL, a vorbit despre posibilitatea de a candida la Primăria Capitalei, afirmând că, în acest moment, nu există o discuție în partid în acest sens. „Nu există această discuție în PNL în a

Video Raed Arafat a făcut bilanțul inundațiilor. Care este situația Salinei Praid: „Suntem în curs de a rezolva această problemă”

Adevarul acum 2 ore
Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), a prezentat joi, 29 mai, bilanțul inundațiilor din țară. Acesta a precizat că cele mai multe persoane au fost evacuate din Covasna.

Mesajul tranșant pe care oamenii de afaceri i l-au transmis lui Nicușor Dan la discuțiile de la Cotroceni despre măsurile fiscale: „Repetăm a zecea oară”

HotNews acum 3 ore
Reprezentanții mediului de afaceri care s-a întâlnit joi cu președintele Nicușor Dan, la Cotroceni, i-au transmis că nu sunt de acord cu creșterea taxelor: „Deficitul trebuie acoperit din tăieri de cheltuieli, nu din creșteri de taxe”. „Noi avem un

Sorin Grindeanu despre intrarea la guvernare: „N-am spus NU, n-am spus nici da/ Nu ne obligă numeni să nu votăm un guvern minoritar”

Gandul acum o ora
În timpul unei conferințe de presă organizate vineri, președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu a evitat să declare poziționarea partidului față de intrarea la guvernare, însă a menționat că în situația în care ar rămâne în opoziție va putea su

Hidrologii au prelungit codul roșu de inundații până vineri în județele Iași, Harghita, Covasna, Brașov și Botoșani

Libertatea acum 42 minute
Hidrologii au prelungit codu roșu de inundații până vineri, în județele Harghita, Covasna, Brașov, Botoșani, și Iași. Raed Arafat a anunțat ce măsuri s-au luat în ultimele zile, în toată țara.

Ministrul Energiei: După 1 iulie, românii vulnerabili trebuie şi vor fi protejaţi. Facturile nu vor exploda, nu vor bubui

G4Media acum 58 minute
Românii vulnerabili trebuie şi vor fi protejaţi după 1 iulie, în contextul liberalizării pieţei de energie, iar facturile nu vor exploda, nu vor bubui, a scris joi, pe Facebook, ministrul Energiei, Sebastian Burduja. Urmărește cele mai noi producții

Vremea

București
acum

23°
joi

14°/25°
vin.

14°/19°
sâm.

14°/23°
dum.

15°/26°
Iasi
acum

18°
joi

13°/19°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

14°/25°
Constanta
acum

23°
joi

14°/23°
vin.

15°/19°
sâm.

14°/21°
dum.

15°/21°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

12°/16°
vin.

11°/17°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
Timisoara
acum

18°
joi

13°/19°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

13°/26°