Zoltan Bela a abandonat temele-social politice ale Estului, care i-au adus anul trecut succes în Occident, pentru a explora filonul căldurii casnice pictându-şi întâi soţia, iar acum băieţelul.

Expoziţia cea mai cunoscută a lui Zoltan Bela, „Transition Icons"/ „Simboluri de tranziţie" a avut loc în Italia, la Galeria Donatini&Carini în 2009, şi a avut un succes remarcabil - toate lucrările au fost vândute, cu preţuri care s-au dus până la 10.000 euro (o lucrare cu un câine maidanez într-o hală industrială). Pentru un artist cvasinecunoscut din Est, e o performanţă.

Dacii, tavane de fabrici, dulapuri comuniste de metal

Expoziţia italiană documen-tează, în felul specific al artei, anii '90, cu clădiri industriale părăsite, tavane de fabrici, dacii, dulapuri comuniste de metal - şi toate aceste „icoane", simbo-luri ale tranziţiei, sunt scăldate într-o lumină metalică, crudă şi rece. Or, tentaţia de a continua o formulă care vinde afară e foarte mare când vrei să atingi consacrarea internaţională. Ei bine, Zoltan Bela nu a făcut asta; următoarele două expoziţii abandonează filonul socio-po-litic, concentrându-se asupra istoriei personale, mai exact, asupra familiei sale. În „Self Reflecting 30", personajul predilect al pânzelor este „femeia-elastic", Anto, soţia lui Zoltan Bela, iar în expoziţia vernisată în acest weekend la galeria „Little Yellow", fiul său Luca, „băieţelul superrapid". „După fiecare expoziţie plec spre alte teme. De la mediul social şi politic al României tranziţiei am trecut la prezentul generaţiei mele, pictând-o pe Anto, soţia mea, şi acum, iată, am focusat pe viitor şi pe fiul meu de 5 ani, Luca."

Familia, într-un timp de criză globală

De ce „Un timp, un loc şi o stare anume"? „Undeva în Europa de Est", spune curatorul Cosmin Năsui, „un timp, un loc şi o stare anume fixează coordonatele artistice al unei vieţi cuprinse