Excentrica artistă a reuşit performanţa ca, la 24 de ani, nu numai să adune numeroase premii de prestigiu, ci chiar să devină materie de studiu în universitate. Sursa: Hepta
La Universitatea din Carolina de Sud (USC) urmează să fie predată, începând din primavara anului viitor, disciplina "Lady Gaga şi sociologia celebrităţii". Informaţia circulă deja prin campus, studenţii fiind deosebit de entuziasmaţi de ceea ce li se pregăteşte.
Profesorul Matthew Deflem, care s-a autodeclarat fan al divei, este de părere că "dacă reputaţia lui Lady Gaga este relevantă din punct de vedere social, atunci se impune un curs cu privire la cultura populară şi condiţia celebrităţii".
În vârstă de 48 de ani, profesorul a întâlnit-o pe Lady Gaga de cinci ori şi i-a urmărit performanţele scenice de nu mai puţin de 29 de ori. Din punctul său de vedere, ascensiunea artistei, pe care el o califică drept "meteorică", este unică.
"Faima ei a crescut în numai doi ani într-o societate care s-a dovedit cu mult diferită de cea din ultimele decenii. Din acest punct de vedere, un rol hotărâtor l-au avut Internetul şi noile tehnologii", spune Deflem, citat de AFP.
Dacă ţinem cont de faptul că primul album al artistei, "Poker Face", lansat în 2008, s-a vândut în peste 15 milioane de copii, atunci demersul profesorului este pe deplin justificat. Iar, faptul că acţiunile ei, mare parte ieşite din comun, nu trec neobservate chiar şi de staruri precum Bruce Willis. Prezent în emisiunea lui David Letterman, actorul a apărut cu o peruca din carne crudă, strânind hohotele de râs ale realizatorului. Willis a justificat neobişnuita alegere prin aceea că a fost inspirat de costumaţia purtată de Lady Gaga în cadrul Galei MTV Video.
Conştientă de influenţa pe care o exercită, Lady Gaga a postat pe site-ul propriu o invitaţie pentru toţi dorit