22 suspecţi de infracţiuni prinşi, sute de persoane sancţionate pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice, acestea sunt rezultatele unei acţiuni desfăşurate la sfârşitul acestei săptămâni.
În ultima perioadă, la nivelul judeţului au acţionat aproape 700 de poliţişti pentru prevenirea şi descurajarea faptelor de natură penală sau contravenţională şi asigurarea climatului de ordine şi siguranţă publică.
Astfel, atât la nivelul municipiului Arad cât şi la nivelul judeţului, au fost desfăşurate acţiuni punctuale, pentru prevenirea şi combaterea comiterii faptelor cu violenţă în mediul stradal, a furturilor, precum şi depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a celor ce încalcă legea sau comit infracţiuni la regimul circulaţiei.
“În urma activităţilor desfăşurate, au fost constatate 50 de infracţiuni, au fost prinşi 22 de suspecţi de infracţiuni, o persoană a fost arestată și a fost prinsă o persoană urmărită național”, a declarat Camelia Tuduce, purtător de cuvânt la IPJ Arad.
Poliţiştii au efectuat 9 perchezitii domiciliare, 83 de filtre si au fost verificate 132 de autovehicule. În cele trei zile de acțiune, au fost verificate sute de persoane, peste 50 din acestea fiind introduse în bazele de date. Au fost aplicate 716 sancțiuni conravenționale, în valoare de 194.680 lei și au fost confiscate bunuri în valoare de aproape 20.960 de lei.
“Pe linie de poliţie rutieră, 25 de conducători auto au rămas fără permis de conducere şi au fost retrase 25 certificate de înmatriculare”, a adăugat Camelia Tuduce.