* noul tip de abonament va costa 24 lei/lunar şi va permite transportul fie cu autobuzul, fie cu tramvaiul, în funcţie de opţiunea fiecăruia *
Consilierii locali municipali au fost de acord cu propunerea de a acorda facilităţi şi pensionarilor cu venituri între 601 şi 1.000 lei, după ce, în vara acestui an, fusese coborâtă ştacheta acordării abonamentelor gratuite numai pentru persoanele vârstnice cu pensii sub 600 lei. Astfel, începând de luna viitoare, pensionarii cu venituri între 601 şi 1.000 lei vor putea obţine la jumătate de preţ abonament fie pentru autobuz fie numai pentru liniile de tramvai. În acest context, cei interesaţi şi care se încadrează în tranşa de venit din pensie menţionată anterior vor plăti doar 24 lei lunar pentru un astfel de abonament, diferenţa fiind suportată de la bugetul local. "Odată cu intrarea în vigoare a HCLM 223/2010 prin care au fost acordate gratuităţi la transportul în comun pensionarilor cu venituri de până la 600 lei/lună (...) s-a diminuat drastic numărul beneficiarilor, respectiv circa 10.000 faţă de 38.000 persoane care beneficiau de gratuitate. De aceea, venim cu o nouă propunere în dorinţa rezolvării cât mai corecte a numeroaselor solicitări ale cetăţenilor, pensionari din Brăila, acumulate pe parcursul acestor 3 luni de când funcţionează noua hotărâre, (...) de a beneficia de o modalitate de transport cu o eventuală reducere de tarif, diferenţă care să fie suportată de autoritatea locală", se arată în adresa de motivare înaintată de SC "Braicar" municipalităţii. Propunerea a fost aprobată în unanimitate de consilieri în cadrul şedinţei extraordinare a CLM de joi, 11 noiembrie.
Reamintim că din august au mai putut beneficia de abonamentele sociale doar pensionarii cu venituri sub 600 lei lunar, faţă de 1.000 lei lunar, vechiul prag în baza căruia, în urmă cu 2 ani, au fost acordate astfel de aboname