Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dubla lui Alex Piţurcă i-a adus Craiovei un punct în "Ştefan cel Mare" » "Muică, tată!"

Publicat in Gazeta Sporturilor, luni 15 noiembrie 2010 ·

Două goluri marcate de fiul fostului selecţioner au blocat pe Dinamo din cursa de urmărire a liderului Oţelul.

E clar, Craiova are o mare problemă cînd vine în Ştefan cel Mare: trebuie să se ferească să deschidă scorul! Gol de 1-0 pentru Universitatea în "Groapă" echivalează cu un sedativ instant în venele juveţilor, dovadă că filmul de ieri nu e la o premieră. La fel au pornit, miercuri, în Cupă şi au terminat învinşi la penalty-uri, aceeaşi poveste cu final nefast pentru ei s-a petrecut şi în martie 2008, cînd oltenii se distrau deja la 3-0 şi au încheiat gîfîind la 4-4.

Clanul Piţurcă s-a ocupat, aseară, în mod direct de ostilităţi. Şi părea că, de această dată, lucrurile se vor lega altfel pentru alb-albaştri, căci trupa din Bănie a început tare curajos pe iarba de lîngă Spitalul de Urgenţă. Dina (8) l-a testat primul pe Dolha din marginea careului, apoi M. Costea (10) a deviat o centrare a lui Prepeliţă. La a treia încercare a căzut însă rezistenţa roş-albilor: minge din dreapta de la M. Costea şi Piţurcă jr. împinge balonul pentru 0-1 de lîngă un Bordeanu rămas în admiraţia execuţiei (14).

De aici încolo, blocaj mental al oaspeţilor şi un forcing dinamovist din categoria "Specialitatea Casei", cu deja clasica întoarcere de rezultat devenită marcă înregistrată la Dinamo. Ad. Cristea a dat tonul revanşei, din penalty (23), după o ţinere de tricou în careu a lui Dănănae. Craiova s-a zdruncinat din temelii, n-a găsit resurse pentru o replică şi s-a fisurat sub presiunea crescîndă a "piticului" Torje: 2-1 la capătul unui moment de graţie (34) care mai adaugă măcar cîteva sute de mii de euro la cota ex-timişoreanului.

Torje şi-a continuat reprezentaţia şi după pauză, a căutat şi o lovitură spectaculoasă, blocată însă de Stanca (65), imediat după ce goal-keeper-ul mai făcuse o minune: l-a închis cu

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Grupul rus Gazprom va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie

News.ro acum o ora
Gigantul energetic rus Gazprom a declarat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie, de la ora 05:00 GMT, din cauza datoriilor neachitate de către ţară, care se pregăteşte pentru posibile întreruperi extinse al

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 4 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Putin își cere scuze după prăbușirea avionului în Kazahstan, fără a-și recunoaște responsabilitatea pentru zecile de decese

Ziare.com acum 3 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut sâmbătă, 28 decembrie, potrivit Kremlinului, că apărarea antiaeriană rusă era în acţiune miercuri la momentul în care un avion azer încerca să aterizeze, aeronavă care s-a prăbuşit puţin mai târziu în Kaz

Mai multe companii aeriene anulează zborurile către Rusia după prăbuşirea avionului Azerbaijan Airlines

HotNews acum 10 minute
Mai multe companii aeriene au anunțat că își suspendă zborurile către orașe din Rusia, decizii ce intervin după ce experți, dar și Washingtonul, au indicat că prăbușirea, miercuri, în Kazahstan, a unui avion de pasageri aparţinând companiei azere Az

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 5 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Guvernul vrea reducerea cheltuielilor bugetare cu 19 miliarde de lei: măsurile care ar urma să intre în vigoare de luni

Wall-Street.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a coordonat consultările pe tema pregătirii măsurilor sociale și economice și a pachetului bugetar pentru anul 2025, care au avut loc în reuniunea Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social, de la Palatul Victoria.

UE cere o investigație independentă cu privire la prăbușirea avionului din Kazahstan: „Îndemn la o anchetă internațională rapidă”

Libertatea acum 57 minute
Uniunea Europeană solicită o investigație urgentă și independentă privind prăbușirea avionului Azerbaijan Airlines. Potrivit News.ro, incidentul ar fi putut fi cauzat de o rachetă rusă antiaeriană.

Pasajele subterane de la Obor, Lujerului şi podul de la Băneasa din București vor intra in reparaţii

Libertatea acum 57 minute
Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, a anunțat că în mod cert pasajele subterane de la Obor, Lujerului şi podul de la Băneasa, de pe Drumul Naţional 1 Bucureşti-Ploieşti, vor intra in reparaţii în cursul anului viitor. Edilul pre

Uniunea Naţională a Studenţilor din România (UNSR) condamnă cu vehemenţă pachetul de măsuri de austeritate pregătit de Executiv: Reprezintă un atac direct asupra viitorului tinerilor din România

News.ro acum o ora
Uniunea Naţională a Studenţilor din România (UNSR) condamnă cu vehemenţă pachetul de măsuri de austeritate pregătit de Executiv, arătând că Ordonanţa trenuleţ reprezintă un atac direct asupra viitorului tinerilor din România. Reprezentanţii studenţi

Ordonanța „trenuleț”: Angajările la stat suspendate, pensiile și salariile bugetarilor înghețate în 2025. Ce măsuri ia Guvernul

Libertatea acum 4 ore
Guvernul va adopta așa-numita Ordonanță „trenuleț” în ședința programată luni, 30 decembrie, potrivit informațiilor Libertatea din cadrul Executivului.

Vremea

București
acum

sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
Constanta
acum

sâm.

1°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-1°
sâm.

-1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-1°
sâm.

-1°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°