Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Somalia depăşeşte Pakistanul, Irakul şi Afganistanul în Indexul riscului terorist

Publicat in Romania Libera, luni 15 noiembrie 2010 ·

Somalia este ţara cu cel mai mare "risc terorist", devansând Pakistanul, Irakul şi Afganistanul, în timp ce Franţa se încadrează în categoria de risc "mediu", potrivit noului "Index al riscului terorist", publicat azi de societatea britanică specializată Maplecroft, informează Mediafax.

Somalia a urcat, în decurs de un an, de pe locul patru pe primul în acest clasament, cu 556 de "acte teroriste" din iunie 2009 până în iunie 2010, care au provocat moartea a 1.437 de persoane, a precizat Maplecroft, societate specializată în studierea riscurilor naturale sau umane.

În această categorie a "riscului extrem", Somalia este urmată de Pakistan, Irak, Afganistan şi Teritoriile palestiniene. Yemenul se află pe locul al nouălea dintr-o listă de 196 de state, intrând pentru prima dată în categoria "extrem". Ţara a cunoscut o creştere "foarte semnificativă a numărului actelor teroriste", cu 109 atentate în perioada analizată. Organizaţia Al-Qaida în Peninsula Arabă (AQAP) "generează îngrijorări tot mai mari", subliniază Maplecroft.

Două colete-capcană provenind din Yemen au fost descoperite la sfârşitul lui octombrie în Dubai şi Marea Britanie, la bordul unor avioane care se deplasau spre Statele Unite. Unul dintre ele era programat să explodeze deasupra coastei de est a Statelor Unite.

Grecia este ţara europeană cu cel mai ridicat risc terorist. Încadrată în categoria "risc ridicat", ea a urcat de pe locul 57 pe 24, cu 180 de atentate într-un an, depăşind astfel Spania (clasată pe locul 27).

Statele Unite se află pe locul 33, în categoria "risc mediu", în faţa Algeriei (locul 36), Franţei (locul 44) şi Marii Britanii (locul 47).

Franţa rămâne pe acelaşi loc, "majoritatea actelor teroriste fiind atentate fără victime pregătite de organizaţii separatiste în Corsica". Franţa rămâne totuşi ţinta AQAP, apreciază Maplecroft.

Canada, (locul 67),

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Proprietarul și arhitectul unui hotel care s-a prăbușit în Turcia la cutremurul din 2023, condamnați la închisoare pentru moartea a 72 de persoane

Libertatea acum o ora
Un tribunal din Turcia a pronunțat sentințe de închisoare pentru proprietarul și arhitectul hotelului Isias Grand din Adiyaman, care s-a prăbușit în timpul cutremurului din februarie 2023, provocând 72 de victime. Potrivit News.ro, Ahmet Bozkurt și

Nava cargo rusească scufundată în Marea Mediterană a fost ţinta unui „atac terorist”, susţine proprietarul acesteia

News.ro acum 58 minute
Scufundarea navei cargo rusească în Marea Mediterană în noaptea de 23 spre 24 decembrie a fost cauzată de un „atac terorist”, a afirmat miercuri compania proprietară a acesteia, citată de agenţiile ruse. Compania Oboronloguistika a precizat într-un

O fată de 14 ani a dispărut de acasă în ziua de Crăciun. Mama a anunțat Poliția

Ziare.com acum 2 ore
Poliţiştii din judeţul Alba fac publice, miercuri seară, fotografia şi semnalmentele unei adolescente în vârstă de 14 ani, care în după amiaza zilei de Crăciun a plecat de acasă şi nu poate fi contactată. Persoanele care o văd sunt rugate să anunţe

România va închide peste 30 de puncte de frontieră la 1 ianuarie 2025, după aderarea la Schengen

G4Media acum 3 ore
România pregătește închiderea a peste 30 de puncte de frontieră la 1 ianuarie 2025, zi în care țara noastră va adera și terestru la spațiul Schengen, arată un proiect de hotărâre de guvern pus în dezbatere publică pe site-ul ministerului de Interne.

Casa emblematică din „Singur Acasă” şi-a găsit cumpărătorul de Crăciun. Cât a costat imobilul

Mediafax acum o ora
Celebra casă din filmul de Crăciun „Singur Acasă” şi-a găsit cumpărătorul cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Imobilul din Illinois a fost scos la vânzare la începutul acestui an.

Fostul fotbalist Robinho va petrece Crăciunul în închisoare

Mediafax acum 30 minute
Fostul fotbalist Robinho va petrece Crăciunul în închisoare după ce i s-a spus că nu se califică pentru eliberarea temporară de sărbători de care se vor bucura mii de deţinuţi de la Penitenciarul Tremembe. Robinho se află în închisoare în Brazilia,

Avion prăbușit în Kazahstan. Există supraviețuitori

Wall-Street.ro acum 8 ore
Un avion de pasageri s-a prăbuşit miercuri în apropierea oraşului Aktau din Kazahstan, a anunţat Ministerul pentru situaţii de urgenţă din Kazahstan. Avionul aparţinând companiei Azerbaijan Airlines se îndrepta de la Baku la Groznâi, în Cecenia rusă

MApN neagă faptul că o rachetă rusească ar fi traversat spațiul aerian al României

Wall-Street.ro acum 10 ore
Ministerul Apărării Naţionale spune că nu a fost confirmată traversarea spaţiului aerian românesc de o rachetă rusească. Precizările MApN vin după ce în spaţiul public au apărut informaţii referitoare la o rachetă rusească ce ar fi intersectat, mier

Bărbat băut și fără permis, prins că mergea cu 167 km/h prin oraș cu o mașină furată, chiar în ziua de Crăciun. S-a întâmplat în România

Ziare.com acum 37 minute
Un bărbat de 33 de ani, din localitatea prahoveană Urlaţi, a fost reţinut şi apoi arestat preventiv, după ce a fost surprins de poliţiştii braşoveni conducând cu viteza 167 km/h prin municipiul Brașov, iar în urma cercetărilor s-a stabilit că era bă

Bărbat arestat după ce a lovit cu mașina mai mulți pietoni. Unde a avut loc incidentul

Ziare.com acum 5 ore
Un bărbat a fost arestat sub suspiciunea de tentativă de omor după ce a lovit cu maşina pietoni în Londra în primele ore ale zilei de Crăciun, relatează PA Media/dpa. Poliţia Metropolitană a anunţat că forţele de ordine au fost chemate la ora 00:45

Vremea

București
acum

mie.

4°/6°
joi

1°/4°
vin.

1°/3°
sâm.

1°/5°
Iasi
acum

mie.

2°/6°
joi

1°/3°
vin.

0°/2°
sâm.

-1°/3°
Constanta
acum

mie.

4°/9°
joi

3°/7°
vin.

1°/3°
sâm.

2°/5°
Cluj-Napoca
acum

mie.

1°/6°
joi

-0°/4°
vin.

-0°/4°
sâm.

-1°/3°
Timisoara
acum

mie.

2°/7°
joi

1°/6°
vin.

-0°/4°
sâm.

-1°/4°