Astăzi, prefectul judeţului a cerut anularea a peste 90 de titluri de proprietate pentru că sunt ilegale. Documentele au fost eliberate în anul 1992 de comisia judeţenană de fond funciar Suceava care şi-a depăşit competenţa împorprietătrând oamenii cu terenuri în judeţul Botoşani.
„ S-a făcut o greşeală acum 18 ani. Anulăm titlurile!"
Prefectul judeţului Suceava a cerut anularea titlurilor: "Comisia de fond funciar din Suceava a eliberat titluri de proprietate familiilor din Hănţeşti pentru terenuri în localitatea Vârfu Câmpului din Botoşani deşi nu aveau competenţă pentru acest lucru. Prin urmare actele sunt ilegale şi le anulez. Am făcut o inventariere şi avem în jur de 90 de titluri de proprietate pe care le anulăm" a declarat Sorin Arcadie Popescu, prefectul judeţului Suceava.
Prefectul judeţului nu a putut explica de ce aceste titluri nu au fost anulate în ultimii 10 ani deşi falsul era grosolan iar autorităţile botoşănene au sesizat acest lucru omologilor din Suceava.„ Nu aveau competenţe să emită titluri pentru terenuri în alt judeţ. E ca şi cum am emite noi un titlu de proprietate unui localnic pentru Piaţa Victoriei din Bucureşti. Din câte ştim noi, toate aceste titluri au fost anulate pentru că sunt ilegale" a declarat Codru Serediuc, inginer agricol primăria Vârfu Câmpului.
„ Problema trebuie soluţionată la nivel de prefecturi. Ori li se dă oamenilor teren în altă parte ori sunt despăgubiţi" a mai spus prefectul de Suceava.
Miza răscoalei: pământ de jumătate de milion de euro!
Situat în apropierea barajului de acumulare Siret, terenul agricol de 150 de hectare de teren pentru care cele 100 de familii din Hânţeşti( Suceava) s-au răsculat este cel mai fertil din zonă, susţin specialiştii. Orice plantezi pe el, rodeşte iar afacerile înfloresc. Acesta lucru l-a aflat şi omul de afaceri austriac, patr