Între PSD şi PNL nu poate fi vorba despre asociere în viitor, ci doar despre colaborare în vederea schimbării actualei guvernări şi apărării statului de drept. Afirmaţia a fost făcută sâmbătă, la Suceava, de preşedintele PNL, Crin Antonescu, care a declarat ferm că PSD şi PNL sunt două partide foarte diferite, care sunt destinate în perspectivă unei confruntări politice şi nu unei formule de asociere.
"În momentul în care doctrina politică şi valorile politice fundamentale ne despart, mijloacele de acţiune politică ne despart, trecutul ne desparte, atitudinea, stilul, valorile, oamenii şi toate aceste lucruri ne despart, e limpede că nu putem şi nu suntem obligaţi să facem mai mult decât să apărăm împreună statul de drept acum, într-un moment în care este ameninţat aşa cum împreună cu PD-ul din acea vreme l-am apărat în 2003 şi 2004", a declarat Antonescu, dorind astfel să clarifice relaţiile PSD-PNL. El a afirmat că PNL îşi propune să câştige viitoarele alegeri, iar în cazul în care nu va reuşi să guverneze singur, atunci să fie măcar forţa dominantă a guvernării, să-şi impună cea mai mare parte a programului de guvernare, primul-ministru şi ministerele-cheie. Acest lucru, a spus Antonescu, "nu poate fi făcut împreună cu PSD".
"De aceea facem tot ce trebuie şi putem să facem cu PSD până la următoarele alegeri împotriva acestei puteri de astăzi, iar după alegeri, fie noi, fie ei, vom conduce o coaliţie şi vom guverna România", a subliniat preşedintele PNL.
Crin Antonescu a ţinut să precizeze că nu va permite nimănui să dea PNL-ului lecţii de rezistenţă împotriva lui Traian Băsescu, de consecvenţă sau de unitatea opoziţiei, arătând cu degetul tot spre social-democraţi, care vorbesc despre faptul că PNL primejduieşte unitatea opoziţiei, insinuând că ar face "pe sub mână" tratative cu PDL sau cu Traian Băsescu. PSD-