Groapa comună descoperită recent în localitatea ieşeană Popricani conţine şi schelete de copii, cea mai mică victimă părând să aibă, după estimările cercetătorilor, mai puţin de trei ani, anunţă Ziarul de Iaşi. Informaţia a fost confirmată pentru EVZ de istoricul Adrian Cioflâncă, coordonatul echipei de arheologi care efectuează, de aproape trei săptămâni, săpături în Pădurea Vulturi. Numărul scheletelor a ajuns la cifra 22. Sursa: EVZSursa: EVZSursa: Arhiva SRI, RG 25004M, Dosar 108233, vol. 24
1 /.
Ziarul de Iaşi scrie, citând surse din rândul anchetatorilor, că patru din cele 22 de schelete descoperite, până acum, în Pădurea Vulturi din comuna Popricani aparţin unor copii.
Contactat de EVZ, Adrian Cioflâncă, istoricul care coordonează acţiunea, a confirmat informaţia, indicând că săpăturile s-au reluat în zonă şi vor continua în perioada următoare.
Groapa comună de la Popricani este prima de acest fel descoperită pe teritoriul României în ultimii 65 de ani, după ce, în 1945, tot în apropierea Iaşiului, la Stânca Roznovanu, au fost găsite trei situri conţinând 311 cadavre, dintre care 38 de copii între 1 şi 12 ani.
Un scenariu improbabil
La Popricani au mers astăzi reprezentanţi ai cancelariei rabinice de la Bucureşti, dar și un rabin de la Londra, pentru a evalua situaţia de la faţa locului şi pentru a obţine datele necesare formulării unei recomandări cu privire la felul în care trebuie continuate cercetările. În 2002, când au apărut primele informaţii în presa locală cu privire la existenţa unei gropi comune cu scheletele evreilor ucişi de armata română în vara anului 1941, cancelaria rabinică de la Londra a depus toate demersurile pentru stoparea cercetărilor, invocând argumentul profanării.
Deşi una din temerile cercetătorilor este că reprezentanţii religioşi vor cere, şi acum, sistarea săp