Autorităţile vor să-i oblige pe proprietari să renoveze faţadele clădirilor, ameninţându-i cu amenzi usturătoare. Pensionarii craioveni sunt revoltaţi de proiect, considerându-l absurd: Guvernul vrea să le scoată mii de lei din buzunare, în condiţiile în care lor le ajung banii cât să nu moară de foame.
Un proiect de lege iniţiat de Ministerul Dezvoltării Regionale prevede că proprietarii vor fi nevoiţi să reabiliteze faţadele caselor şi blocurilor din banii proprii, altfel urmând să fie amendaţi. De sprijin din partea autorităţilor locale vor beneficia doar persoanele cu venituri sub nivelul salariului minim pe
economie.
Exceptate de viitoarea lege sunt blocurile reabilitate termic, imobilele încadrate în clasa I de risc seismic, clădirile şi ansamblurile clasate sau în curs de clasare ca monumente istorice. Dacă proprietarul somat nu va demara reabilitarea, primăria va realiza lucrările, recuperând banii inclusiv pe calea executării silite.
Misiune imposibilă pentru pensionari
Vestea că ar putea fi nevoiţi să scoată din buzunar câteva mii de lei pentru reabilitarea faţadelor a fost primită de craioveni cu indignare. Preşedintele Asociaţiei de Proprietari Nr. 3 din cartierul Valea Roşie, Dumitru F. Dumitru, de 58 de ani, nu este de acord cu proiectul iniţiat de minister, atrăgând atenţia că oamenii nu vor avea bani să achite lucrările.
„În cele trei blocuri ale asociaţiei stau persoane cu venituri mici. Sunt mulţi pensionari, care trăiesc cu câteva sute de lei pe lună. Cum să aibă ei bani să reabiliteze blocul, dacă abia supravieţuiesc?“, întreabă retoric bărbatul.
La fel de nemulţumit se arată şi Dumitru Manea, de 67 de ani, care locuieşte în blocul 41: „De unde, domn’e, bani pentru reabilitare, când eu am pensia de 700 de lei, iar nevastă-mea e bolnavă?“ Reprezentanţii Primăriei Craiova au refuzat să comenteze iniţiativa ministe