Hotelul Scandinavia de cinci stele, din staţiunea Mamaia, al omului de afaceri Corneliu Iacubov, aflat în proprietatea SC Tour Scandinavia SA, a fost scos la vânzare de către bănci din cauza creditelor neachitate, dar nimeni nu s-a arătat interesat să-l cumpere.
Prima licitaţie pentru recuperarea creanţelor firmei SC Tour Scandinavia SA a avut loc vineri, preţul de pornire pentru unitatea hotelieră Scandinavia din staţiunea Mamaia şi a dependinţelor fiind de aproape 6,5 milioane de lei fără TVA pentru hotelul de cinci stele, în suprafaţă de 3.580 de metri pătraţi, mobilierul, instataţiile, electrocasnicele şi decoraţiunile aferente, dar şi terenul aferent de 3.000 de metri pătraţi.
Constanţa: Vile şi hoteluri de pe litoral, scoase la vânzare
„Vânzarea nu s-a făcut pentru că nu au fost înscrieri la licitaţie. Este prima acţiune de acest gen, stabilită în urma adunării generale a creditorilor. De vândut, noi credem că se vor vinde pentru că au fost deja cumpărate caiete de sarcini. Noi pregătim acum următoarea licitaţie. Nu am stabilit încă data“, a declarat unul dintre asociaţii firmei Cabinete Asociate Todică&Anghel, care organizează licitaţia.
Participanţii la licitaţie vor trebui să depună o garanţie de 10% din preţul de pornire, iar caietul de sarcini costă 1.500 de lei.
Citiţi în de mâine ce spun reprezentanţii firmei care au organizat licitaţia despre preţul unităţii!