Nici după şase ani petrecuţi la Cotroceni, Traian Băsescu n-a priceput că preşedintele ţării are atribuţiile strict delimitate de Constituţie şi comportamentul în public îngrădit de cutume din care un cetăţean oarecare, un om de afaceri şi chiar un politician de rând îşi mai pot îngădui să iasă, dar el - nu. Că trebuie să-şi controleze aprecierile şi limbajul, să respecte cu sfinţenie principiul separaţiei puterilor în stat, să nu le încalce teritoriul, darămite să le judece, să le insulte. N-a înţeles sau n-a vrut să înţeleagă aceste rigori şi - la adăpostul unei atitudini placide din partea celor lezaţi - s-a stropşit în dreapta şi în stânga, a ricanat contra tuturor categoriilor socio-profesionale, încercând să le dezbine, a jignit, a vituperat ca un pamfletar instituţii esenţiale ale statului de drept, incitând opinia publică împotriva lor. Săptămâna trecută, a atins pragul de sus, ofensând în faţa unor diplomaţi şi investitori străini Curtea Constituţională, pe care a definit-o ca fiind o “instituţie penibilă”. Ce mai urmează?

Curtea Constituţională e însă de fapt propria sa victimă. L-a deprins pe preşedinte cu prea multă obedienţă sau ambiguitate, aşa că era de aşteptat reacţia acestuia când CCR a decis altfel de cum voia el. Acceptând, de pildă, tăierea cu 25% a salariilor (iată că justiţia a început, dosar după dosar, ca la Vâlcea, să invalideze măsura). Lăsând deschisă poarta pentru diminuarea pensiilor, nu însă şi ale membrilor săi, dacă nu prin reducerea directă, atunci printr-o nouă Lege a pensiilor, prin amputarea valorii punctului. Similar în cazul Legii educaţiei, fiind declarată neconstituţională doar procedura angajării răspunderii guvernamentale.

Ultima ispravă a lui Băsescu e însăşi negarea explicită a caracterului social al statului (“România e stat de drept, democratic şi social” - art. 1/3 Constituţie). Implicit, neagă obligaţia