Noul Guvern francez se distinge, printre altele, prin faptul că nu-i mai include pe reprezentanţii stângii. Pe de altă parte, cea mai semnificativă sosire, numirea care suscită cele mai multe comentarii este cea la Apărare a lui Alain Juppé. Fostul premier devine cu această ocazie numărul doi al Guvernului.
Noul Guvern francez se distinge, printre altele, prin faptul că nu-i mai include pe reprezentanţii stângii. Pe de altă parte, cea mai semnificativă sosire este cea la Apărare a lui Alain Juppé.
Premierul Francois Fillon a fost desemnat de preşedintele Nicolas Sarkozy să formeze un nou Cabinet, după demisia Executivului, sâmbătă seară.
Noutăţile
Cea mai semnificativă sosire, numirea care suscită cele mai multe comentarii este cea la Apărare a lui Alain Juppé. Fostul premier devine cu această ocazie numărul doi al Guvernului.
Pe locul trei în ierarhia noii echipe figurează Michèlle Alliot-Marie, care preia portofoliul Externelor. Promovarea acestei fidele susţinătoare a preşedintelui Sarkozy este însoţită şi de un cadou personal: soţul doamnei Alliot-Marie, Patrick Ollier intră şi el în Guvern, cu titlul de ministru însărcinat cu relaţiile cu Parlamentul. Este pentru prima dată în istoria ultimilor 50 de ani că Franţa are în Guvern un cuplu.
În sfârşit, o intrare în Guvern care provoacă reacţii este numirea pe post de secretar de stat la Solidarităţi a lui Marie-Anne Montchamp. Purtătoarea de cuvânt a lui Dominique de Villepin îşi trădează astfel mentorul, fostul premier francez fiind astăzi unul dintre cei mai duri adversari de dreapta ai lui Sarkozy.
Plecările
Dispare un simbol al politicii sarkoziste şi anume Ministerul Imigraţiei. Chestiunea este ataşată Ministerului de Interne, condus de acelaşi Brice Hortefeux, binecunoscut românilor. Eric Besson rămâne în Guvern, dar se mută la Industrie şi Economie digitală.