Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cuget Liber Exclusivitate „Cuget Liber" - Mărturiile unui elev de 14 ani care se droghează

Publicat in Ziua Constanta, luni 15 noiembrie 2010 ·

Consumul de substanţe halucinogene a devenit ultima găselniţă în aprecierea „valorii" şcolarilor pentru a fi acceptaţi în găştile de cartier. Este o realitate cutremurătoare, mai ales că se întâmplă dincolo de gardurile şcolilor, dar în proximitatea lor.

Rememorarea discuţiei foarte sincere cu tânărul adolescent B.B., de doar 14 ani, elev în clasa a VIII-a la o şcoală din Constanţa, care se droghează de la 12 ani îmi dă şi acum frisoane. Îi plac mult sporturile extreme, dansurile drum and bass, tectonic, electronic. Dar mai ales marijuana!!! Pe care a descoperit-o după ce a testat şi produsele din magazinele de vise. „Am cumpărat o prostie de la magazinele astea, crank, care cred că mi-a prăjit neuronii. De fapt am aflat că majoritatea produselor de la magazinele astea sunt otravă de şobolani".

Mi-a declarat la fel de sincer că a încercat toate produsele din magazinele de vise. „Faza este că de fiecare dată când le închid, după aceea se deschid cu produse noi. Prima oară erau bune şi dădeau dependenţă puternică şi dăunau mai greu. Cele de acum dăunează din prima. Spiceurile sunt mai periculoase decât drogurile ilegale. Spre exemplu Special Gold conţinea înainte mefedronă, iar acum metamfetamină". După care a început să ne înşire litere precum M1, O2...O5 am aflat că ar fi cu 25 lei mai ieftin. Prima oară erau Puls, Vanilla, Tropical... de fumat.

„Când consumi prafuri ai energie, când fumezi ai halucinaţii... şi tot aşa, fiecare drog cu efectele lui".

Experienţa iniţiatică a fost groaznică

Prima dată a fumat la vârsta de 12 ani spice-uri din magazinele de vise, pentru că tot auzea de la prieteni că au halucinaţii şi era curios auzindu-i că povesteau cum vedeau elefanţi şi tot felul de chestii anormale. „A venit un băiat şi mi-a zis hai să-ţi arăt şi ţie cum e. Eram uimit cum ştia să facă ţigările. Prima dată mi-a dat să fumez jumăta

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Planul pentru reînarmarea Europei, anunțat de Ursula von der Leyen. "Trăim momente extrem de periculoase". Care sunt cele 4 măsuri principale ale ReArm Europe VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat marți, 4 martie, Planul pentru Reînarmarea Europei (ReArm). Cele 4 măsuri fundamentale ale planului vor duce la mobilizarea a aproape 800 miliarde de euro pentru securitatea continentului

Sorin Grindeanu: Constanţa trebuie să devină principalul hub logistic în reconstrucţia Ucrainei. Nu am de gând să ratez această oportunitate

News.ro acum 18 minute
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat, marţi în timpul unei vizite făcute în Portul Constanţa, că în perioada următoare vor fi semnate proiecte pentru investiţii de aproape jumătate de miliard de euro. ”Constanţa trebuie să devină pr

Rusia- „Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este cea mai bună contribuție pentru obținerea păcii ”

Ziua Constanta acum o ora
Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este 'cea mai bună contribuție' pentru obținerea păcii în Ucraina, a salutat marți Kremlinul anunțul făcut anterior de responsabili de la Casa Albă, la câteva zile după disputa aprinsă între Donald

Marcel Ciolacu – „Europa trebuie să fie pregătită să îşi menţină securitatea şi apărarea”

Ziua Constanta acum 18 minute
Premierul Marcel Ciolacu salută, în numele României, planul ”ReArm Europe”, anunțat de către președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Ciolacu arată faptul că acest plan, în valoare de 800 de miliarde de euro, este unul foarte bun și fap

Reacția lui Bolojan după ce SUA suspendă ajutorul militar pentru Ucraina

Ziua Constanta acum 4 ore
Președintele interimar Ilie Bolojan transmite că NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și că investițiile pentru consolidarea capacității de apărare trebuie intensificate. 'NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și Român

Vance: Cel mai bun mijloc de a împiedica o nouă invazie a Rusiei este ca SUA să fie lăsate să câştige bani în Ucraina, nişte garanţii de securitate mai bune decât ”20.000 de militari ai vreunei ţări care n-au mai fost la război de 30 sau 40 de ani”

News.ro acum o ora
Vicepreşedintele american J. D. Vance anunţă că cel mai bun mijloc de a împiedica o nouă invazie a Rusiei este ca americanii să fie lăsaţi să câştige bani în Ucraina. ”Dacă vreţi garanţii de securitate adevărate, dacă vreţi cu adevărat să vă asigura

Cum va fi vremea în martie 2025. Estimările meteo de la ANM

Libertatea acum 5 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat cum va fi vremea în luna martie a anului 2025. Conform estimărilor meteo, vremea va fi mai caldă decât în mod obișnuit.

Programul „Rabla pentru sobe” începe în aprilie / Beneficiarii primesc 10.000 de lei, iar prioritate au cei din zonele montane

HotNews acum 3 ore
Ministrul Mediului a semnat marți ghidul de finanțare al programului „Rabla pentru sobe”, care va demara în luna aprilie prin intermediul Administrației Fondului pentru Mediu. Într-o primă fază, beneficiarii vor fi cei din locuințele montane, care v

România este mai aproape un ”paradis al infractorilor” decât un stat de drept, consideră vicepreședintele CSM

Ziare.com acum 57 minute
Vicepreşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, Claudiu Sandu, a declarat marți, 4 martie, că sistemul juridic românesc se confruntă cu mai multe probleme și că ţara noastră este mai aproape de un „paradis al infractorilor” decât de un stat

Sorin Grindeanu afirmă că este ”mai mult decât rezonabilă” solicitarea lui Cătălin Predoiu de a discuta în coaliţie despre excluderea lui Victor Ponta din partid dacă fostul lider PSD va candida la preşedinţia României

News.ro acum o ora
Prim-vicepreşedintele PSD Sorin Grindeanu consideră ”rezonabilă” poziţia preşedintelui interimar al PNL, Cătălin Predoiu, privind posibilitatea excluderii lui Victor Ponta din PSD dacă acesta îşi depune candidatura pentru funcţia de preşedinte al Ro

Vremea

București
acum

11°
mar.

2°/11°
mie.

4°/14°
joi

5°/16°
vin.

7°/17°
Iasi
acum

12°
mar.

1°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/18°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

10°
mar.

2°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

10°
mar.

0°/10°
mie.

2°/13°
joi

3°/15°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

12°
mar.

2°/12°
mie.

3°/14°
joi

5°/17°
vin.

7°/17°