Primele segmente de autostradă care vor respecta noile standarde de cost impuse de Ministerul Transporturilor vor fi licitate în această lună. Valoarea totală estimată: 1,327 miliarde de euro.
Oficialii Ministerului Transporturilor (MT) vor organiza, în zilele rămase până la sfârșitul lunii noiembrie, licitații pentru desemnarea proiectanților și executanților segmentelor de autostradă Nădlac - Arad, Timișoara - Lugoj și Orăștie - Sibiu, care fac parte din Coridorul IV. Deși toate aceste lucrări au, conform Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale (CNADNR), termenele de intrare în execuție mult depășite, MT speră să găsească ofertanți suficienți pentru realizarea activităților de proiectare, întocmirea proiectelor tehnice și execuția a nu mai puțin de 156,57 kilometri de autostradă.
Cum suma pusă la bătaie depășește 1,3 miliarde de euro, iar finanțarea din fonduri puse la dispoziție de Comisia Europeană dar și de statul român „este disponibilă“, licitația pare deja un succes. Asta dacă nu am fi obișnuiți cu tergiversări, acuzații și contestații care pot bloca începerea lucrărilor promisă de ministrul Anca Boagiu pentru martie 2011: „Vrem ca, în februarie-martie 2011, contractele să fie semnate. Trei dintre aceste obiective vor fi finanţate prin POS-T 2007-2013, în timp ce tronsonul Timişoara-Lugoj va fi început tot prin POS-T 2007-2013, dar va fi terminat prin programul POS-T 2014-2020“.
1,3 mld. euro pentru 156 de kilometri
Răspunzând întrebărilor Capital, directorul general al CNADNR, Liviu Costache, a menționat că valorile estimative ale celor trei tronsoane care vor fi licitate sunt: 787 milioane euro pentru Orăștie - Sibiu, 274 milioane pentru Nădlac - Arad și încă 266 milioane pentru Tmișoara - Lugoj. Conform oficialului, „lucrările de construcție au ca termen de finalizare 30 de luni de la data semnă