Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ves Sighişoara pe drumul cel bun

Publicat in Zi de zi - Mures, luni 15 noiembrie 2010 ·

Vânzările externe din 2010 ale producătorului de vase emailate şi sobe Ves Sighişoara au urcat cu 50% şi au o pondere de 40% din afaceri. „Acum un an, pe vremea aceasta, se făceau pariuri cinice în cadrul Ves pe data la care compania va da faliment. Pariurile izvorau din disperarea şi lipsa de perspectivă a angajaţilor. Proiecţiile de cash-flow arătau că la jumătatea lunii martie urma să se pună lacătul pe uşa fabricii”, a declarat Sorin Stan, directorul general al Ves Sighişoara. „Intenţionez să-mi majorez participaţia în cadrul Ves Sighişoara pentru că am încredere în potenţialul companiei. Prin majorările de capital pe care le-am realizat până acum ne acoperim necesarul de finanţare pe anul 2011. Pentru 2012 şi 2013 avem nevoie de alte majorări şi contăm pe atragerea de bani de pe Bursă”, a precizat Alexandru Fărcaş, cel mai important acţionar al societăţii.

Vânzările externe din 2010 ale producătorului de vase emailate şi sobe Ves Sighişoara au urcat cu 50% şi au o pondere de 40% din afaceri. „Acum un an, pe vremea aceasta, se făceau pariuri cinice în cadrul Ves pe data la care compania va da faliment. Pariurile izvorau din disperarea şi lipsa de perspectivă a angajaţilor. Proiecţiile de cash-flow arătau că la jumătatea lunii martie urma să se pună lacătul pe uşa fabricii”, a declarat Sorin Stan, directorul general al Ves Sighişoara. „Intenţionez să-mi majorez participaţia în cadrul Ves Sighişoara pentru că am încredere în potenţialul companiei. Prin majorările de capital pe care le-am realizat până acum ne acoperim necesarul de finanţare pe anul 2011. Pentru 2012 şi 2013 avem nevoie de alte majorări şi contăm pe atragerea de bani de pe Bursă”, a precizat Alexandru Fărcaş, cel mai important acţionar al societăţii.

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Premierul danez Mette Frederiksen a fost atacată în centrul oraşului Copenhaga. Un bărbat a fost arestat. Reacţii de şoc şi indignare în lumea politică daneză şi europeană

News.ro acum o ora
Prim-ministrul Danemarcei, Mette Frederiksen, a fost atacată şi lovită de un bărbat, vineri seara, în centrul oraşului Copenhaga, a relatat agenţia de presă Ritzau, citând poliţia şi biroul premierului, relatează Reuters. Nu a fost clar, din informa

UPDATE - Tricolorii au încheiat la egalitate cu Liechtenstein, scor 0-0, pe stadionul Steaua. A fost ultimul meci înainte de Euro 2024

News.ro acum 3 ore
Naţionala României a terminat la egalitate cu selecţionata din Liechtenstein, scor 0-0, vineri seară, pe stadionul Steaua. A fost ultimul meci amical înainte de participarea la Campionatul European din 2024. UPDATE - Jucând în Ghencea, cu Ianis Hagi

UPDATE - România s-a calificat în finala Campionatului European de minifotbal. Tricolorii au câştigat, până acum, de şase ori trofeul continental

News.ro acum 2 ore
Reprezentativa României s-a calificat, vineri, în finala Campionatului European de minifotbal, trecând în semifinale de Kazahstan, în urma loviturilor de departajare. Kazahii au condus cu 1-0 după prima repriză, dar Ungur a înscris golul egalizator

Fetiţă de doar două zile, în stare critică, transferată de urgenţă de la Galaţi la Cluj Napoca

Mediafax acum 5 ore
O fetiţă de doar două zile, aflată în stare critică, a fost transferată, în această seară, de la Galaţi la Cluj-Napoca cu ajutorul a două aeronave SMURD. Micuţa a fost diagnosticată cu o afecţiune cardiacă, fiind necesar transferul acesteia de urgen

Edi Iordănescu a anunțat lotul României pentru EURO 2024

HotNews acum 2 ore
Selecționerul Edi Iordănescu a anunțat lotul final cu care naționala României se va prezenta la Campionatul European din Germania, imediat după finalul jocului de pregătire cu Liechenstein, scor 0-0. Edi IordanescuFoto: Fabrice COFFRINI / AFP / Prof

Sortiment de carne tocată, rechemat într-un mare supermarket din cauza unei posibile contaminări. Clienţii sunt sfătuiţi să nu consume produsul

Ziare.com acum 3 ore
Un tip de carne tocată vândut în magazinele Auchan este retras din cauza unor suspiciuni de contaminare cu un corp străin. Clienţii sunt sfătuiţi să nu consume acest produs şi să îl returneze, pentru a primi banii înapoi. Potrivit informaţiilor publ

Momente cumplite pentru un tânăr de 17 ani, accidentat în Masivul Retezat. A fost salvat de un elicopter

Ziare.com acum 3 ore
Un tânăr de 17 ani, care a suferit vineri un traumatism cranian după ce căzut pe un traseu din zona Judele, în Masivul Retezat, a fost salvat cu ajutorul unui elicopter care l-a preluat de la locul accidentului şi l-a transportat la spitalul din Car

Adversarul lui Carlos Alcaraz din finala Roland Garros 2024

HotNews acum 3 ore
​Alexander Zverev s-a calificat în finala turneului Roland Garros, după ce l-a învins în patru seturi pe Casper Ruud, scor 2-6, 6-2, 6-4, 6-2. Alexander ZverevFoto: Bertrand GUAY / AFP / Profimedia >> CORESPONDENȚA DE LA PARIS Pregătit să preia coro

Edi Iordănescu, primele reacții după remiza rușinoasă cu Liechtenstein

HotNews acum 2 ore
România a disputat în această săptămână ultimele două meciuri de pregătire înainte de EURO 2024, dar tricolorii au remizat atât cu Bulgaria (0-0), cât și cu selecționata din Liechtenstein (0-0). Edi IordanescuFoto: OSCAR DEL POZO / AFP / Profimedia

Premierul Spaniei vine în iulie în România. Ciolacu: E de notorietate prietenia Pedro Sanchez

HotNews acum 2 ore
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a declarat că omologul său spaniol, Pedro Sanchez, urmează să efectueze o vizită în luna iulie în România, pentru a participa, între altele, şi la semnarea acordului bilateral privind dubla cetăţenie acordată românilor

Vremea

București
acum

23°
sâm.

21°/34°
dum.

19°/33°
lun.

22°/36°
mar.

20°/35°
Iasi
acum

20°
sâm.

17°/28°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
mar.

18°/29°
Constanta
acum

17°
sâm.

17°/24°
dum.

19°/25°
lun.

20°/25°
mar.

19°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

16°/26°
dum.

16°/25°
lun.

17°/29°
mar.

15°/25°
Timisoara
acum

18°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
lun.

18°/28°
mar.

17°/29°