Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un copil român din şapte, agresat pe internet

Publicat in Adevarul, luni 15 noiembrie 2010 ·

Cei mai mulţi părinţi nu ştiu nimic despre pericolele la care sunt expuși copiii lor. Potrivit cercetării europene „Riscuri şi siguranţă pe internet“, 14% din copiii români au fost agresaţi online.

„De câteva luni sunt «terorizată» de un băiat de 17 ani. Primesc telefoane şi sms-uri în care sunt ameninţată, înjurată, iar unele au caracter pornografic. Nu ştiu ce să fac şi cum să scap de el. Mama a vorbit cu el la telefon şi i-a spus foarte clar că dacă nu mă lasă în pace va trebui să discute cu părinţii lui, însă a avut o reacţie foarte surprinzătoare şi anume: puţin îi pasă" - aceasta este mărturisirea lui E. de 15 ani pe site-ul Helpline Sigur.Info, portal al organizaţiei Salvaţi Copiii, activ din mai 2009.

Aplicaţia se ocupă cu probleme ce ţin de siguranţa pe internet a copiilor şi adolescenţilor, pe care-i încurajează să-şi povestească cazurile de abuz care li se întâmplă.

Teodora Stoica, responsabilă de Coordonarea Helpline-ului, ne spune că lui E. i-a fost explicat că fapta băiatului este penală şi poate fi pedepsită şi „a fost sfatuită să păstreze orice dovadă care să ateste faptul că este ameninţată sau hărţuită".

Furt de date personale

Pe acelaşi portal, A. s-a plâns că i-au fost furate toate id-urile de pe Yahoo Messenger. „Persoana a început să‑mi uploadeze pozele pe site-uri rău famate, porno şi nu mai ştiu pe unde. A făcut tot felul de falsuri cu pozele mele şi a început să trimită la toţi prietenii mei din listă". Adolescenta a fost sfătuită să păstreze orice dovadă a ameninţărilor pentru a putea înainta o plângere către Poliţie.

Potrivit studiului european „EU Kids Online. Riscuri şi siguranţă pe internet", 14% dintre copiii români (adică unul din şapte) intervievaţi au fost agresaţi online. Mai grav este că 77% din părinţii acestor copii nu ştiu absolut nimic despre aceste forme de agresiune.

48% dintre c

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur cu magnitudine 4 în zona Vancea

News.ro acum 37 minute
Un cutremur cu magnitudine 4 s-a produs duminică dimineaţă în zona Vancea. ”În ziua de 24 Noiembrie 2024 la ora 07:16:17 (ora locală a României) s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur mediu cu magnitudinea ml 4.0, la adâncimea de 140

Drone neidentificate au fost reperate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie

Ziare.com acum 52 minute
Drone neidentificate au fost reperate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie, au confirmat forţele aeriene americane (USAF), conform The Guardian. „Sisteme aeriene mici fără pilot” au fost văzute între 20 şi 22 noiembrie peste RAF Lakenheat

Alegeri prezidențiale 2024. Candidați sancționați pentru propagandă electorală / Câte amenzi s-au dat

HotNews acum 35 minute
Mai multe persoane, inclusiv candidați la alegerile prezidențiale, au fost sancționate pentru propaganda electorală, după încheierea oficială a campaniei electorale, a anunțat duminică dimineața purtătorul de cuvânt al MAI, comisar-şef de poliţie Mo

A început VOTAREA în țară la alegerile PREZIDENȚIALE. Românii aleg președintele în al nouălea scrutin de după Revoluție

Gandul acum o ora
Cele aproape 19.000 de secțiile de votare din țară pentru primul tur al alegerilor prezidențiale s-au deschis la ora 07:00. Aproximativ 19 milioane de români cu drept de vot sunt așteptați să își aleagă candidatul preferat dintre cei 14 rămași în cu

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Preşedintele AEP, la deschiderea urnelor: Nu s-a înregistrat niciun fel de incident. Nu avem înregistrată nicio contestaţie până la acest moment

News.ro acum o ora
Preşedintele AEP, Toni Greblă, a declarat dumincă dmneaţă că de la deschiderea urnelor nu a fost înregistrat niciun fel de incident în procesul electoral şi nu a fost depusă nicio contestaţie.

Referendum local în Capitală. La ce întrebări vor avea de răspuns bucureştenii

Mediafax acum 2 ore
Bucureştenii sunt chemaţi la vot duminică, 24 noiembrie, pentru a răspunde la trei întrebări legate de organizarea financiar-administrativă a Capitalei şi de prevenirea consumului de droguri în şcoli. Referendumul, organizat de Nicuşor Dan, coincide

Prognoza meteo 24 noiembrie. Vremea devine predominant frumoasă. Unde vor mai fi ninsori

Adevarul acum 39 minute
Meteorologii anunță pentru duminică, 24 noiembrie, o vreme frumoasă. Temperaturile vor fi moderate pe timpul zilei, doar dimineața și în timpul nopții acestea vor fi temperaturi scăzute.

Chiar şi după aderare, doar cu un picior în Schengen. Controalele vor continua la graniţele terestre ale României încă şase luni

Adevarul acum o ora
Potrivit acordului semnat la Budapesta de miniştrii de Interne ai României, Bulgariei, Austriei şi Ungariei, chiar şi după aderare, controalele la graniţele terestre ale Românei şi Bulgariei vor fi menţinute pentru încă minimum şase luni, în timp ce

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Peste 218.000 de români din străinătate au votat până duminică, la ora 06.00. În 2019, până la aceeaşi oră, votaseră peste 270.000 de persoane

News.ro acum 2 ore
Peste 218.000 de români din străinătate au votat la alegerile prezidenţiale până dumiinică, la ora 06.00. În 2019, la aceeaşi oră, numărul votanţilor era de peste 270.000 de persoane. Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 218.6703 de persoane au vota

Un rabin israeliano-moldovean a dispărut în Emiratele Arabe Unite. Autoritățile se tem de ce e mai rău

Ziare.com acum 11 ore
Un rabin cu dublă cetăţenie, israeliană şi moldovenească, care locuieşte în Emiratele Arabe Unite, a dispărut, iar autorităţile israeliene au exprimat sâmbătă suspiciunea că acesta ar fi fost răpit, în contextul în care tensiunile cu Iranul sunt mar

Vremea

București
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/6°
mie.

1°/5°
Constanta
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

4°/6°
mar.

3°/7°
mie.

5°/7°
Cluj-Napoca
acum

-7°
dum.

-7°/2°
lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
Timisoara
acum

-3°
dum.

-3°/6°
lun.

3°/9°
mar.

2°/6°
mie.

2°/7°