Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Programul de schimburi culturale şi educaţionale româno-britanic, semnat azi la Bucureşti

Publicat in Ziua Constanta, luni 15 noiembrie 2010 ·

La 15 noiembrie 2010 a avut loc la sediul Ministerului Afacerilor Externe semnarea Programului între Guvernul României şi Guvernul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord pentru cooperarea în domeniile educaţiei, ştiinţei şi culturii pentru perioada 2010-2014 . Documentul a fost semnat, pentru partea română, de secretarul de stat pentru Dezvoltare Instituţională şi Relaţia cu Parlamentul în cadrul MAE, Anton Niculescu, iar pentru partea britanică, de E.S. Martin Harris O.B.E, ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord la Bucureşti. La ceremonia de semnare a participat şi directorul British Council, domnul Nigel Townson. Secretarul de stat Anton Niculescu a subliniat importanţa semnării acestui Program, arătând că „documentul semnat la 15 noiembrie 2010 acoperă un spectru larg de cooperare culturală vizând domenii de actualitate ale agendei europene, precum economia cunoaşterii, industriile creative, dialogul intercultural, patrimoniul cultural, spaţiul european de cercetare, asigurarea calităţii în educaţie şi în educaţia non-formală, formarea profesională etc." Totodată oficialul român a precizat că „programul cultural lansat acum ne oferă ocazia de a saluta cooperarea sectoarelor non-guvernamentale din cele două ţări" şişi-a exprimat satisfacţia „în legătură cu lărgirea ariei de colaborare, dincolo de relaţiile inter-instituţionale, mai ales în ceea ce priveşte administrarea unor teme precum patrimoniul cultural, schimbările climatice, dezvoltarea durabilă, formarea generaţiilor de tineri lideri". Ambasadorul britanic Martin Harris a relevat în discursul său că „de multe ori, cultura şi educaţia sunt ambasadori mai buni decât alte instrumente de colaborare bilaterală" şi a amintit că „în domeniul culturii, s-au realizat nenumărate proiecte în teatru, literatură, muzică, arhitectură, urbanism şi

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 57 minute
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Premierul Bolojan: Va fi stabilit un număr maxim de ANGAJAȚI ai primăriilor, în funcție de mărimea localităților

Gandul acum 33 minute
Primăriile vor avea un număr maxim de angajați, în funcție de mărimea localității, a anunțat vineri premierul Ilie Bolojan, într-o conferință de presă la Palatul Victoria. „Una dintre măsurile importante care vor fi propuse este legată de plafonarea

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

Nicușor Dan, declarații în Germania: „Europa trebuie să-și ia chestiunea securității în propriile mâini”

Mediafax acum o ora
În cadrul conferinței de presă comune de vineri, din Germania, cu cancelarul țării, Friedrich Merz, președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre procesul de reînarmare a Europei și despre perspectiva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. El

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Al doilea pachet de măsuri fiscale, anunțat în scurt timp de Ilie Bolojan

HotNews acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan susține o conferință de presă, vineri, de la ora 18:00, alături de ministrului Dezvoltării, Cseke Attila. Cei doi vor anunța pachetul de măsuri „privind reforma administrației publice locale”. HotNews va transmite în format LI

Reorganizare cu scandal. Sindicaliștii din Guvern amenință că vor da în judecată Cancelaria premierului

Adevarul acum o ora
Sindicaliștii de la Guvern sunt nemulțumiți de tăierile de posturi de la Cancelaria premierului și vor da în judecată instituția, a transmis șeful sindicatului, Noni Iordache.

MAE NATO și UE condamnă atacurile cibernetice rusești ale GRU împotriva statelor membre

Ziua Constanta acum 4 ore
NATO și UE condamnă cu fermitate activitățile cibernetice ostile desfășurate de entități subordonate Serviciului Militar de Informații al Federației Ruse (GRU) și îndreptate împotriva mai multor state membre NATO și ale Uniunii Europene. Actorii sub

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 12 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Vremea

București
acum

27°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

19°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
Constanta
acum

26°
vin.

17°/29°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

14°/20°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

23°
vin.

13°/26°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°