După 36 de ani, dăruiţi, neîntrerupt, “luminării” şcolarilor din ciclul primar, Rodica Murgă a ajuns la ultima serie de elevi cărora le va mai fi învăţătoare. Rodica Murgă şi-a dorit din copilărie să fie învăţătoare.
Ea şi-a împlinit visul de timpuriu, aşa că, acum, când, peste doar patru ani, va număra patru decenii de activitate la catedră, nici nu-i vine să creadă că a ajuns, deja, la ultima promoţie de elevi. După cum mărturiseşte, la fiecare nouă serie de copii pe care i-a luat din clasa l-a, Rodica Murgă s-a simţit “ca o mămică”, iar la sfârşitul fiecăriei clase a lV-a, despărţirea i-a lasat un mare gol în suflet. “Am crezut că mă voi obişnui cu aceste momente emoţionante şi că nu le voi mai resimţi atât de puternic, dar am constatat că sensibilitatea mi s-a accentuat. Nu mă pot imagina, niciodată, departe de copii”, spune, cu emoţie învăţătoarea.
O surpriză deosebită
Parcă ghicindu-i aceste gânduri, copiii care au absolvit, în vara acestui an, clasa a lV-a A, la Şcoala nr. 4 “Mihai Eminescu”, unde învăţătoarea Rodica Murgă predă de 24 de ani, i-au făcut o surpriză cu totul deosebită, cu prilejul serbării de astă-vară, de la încheierea anului şcolar. “Pentru prima dată, în cariera mea, nu am organizat eu această serbare, pentru că elevii mei au vrut ca ea să fie
Întotd