Lucrează în singur apatiserie franţuzească din oraş şi crede că prăjiturile de casă rămân preferatele ei

Marinela Munteanu s-a născut într-o familie de oameni modeşti, din satul Chiochiş. Are încă trei fraţi şi îşi aminteşte că visa să lucreze ca asistentă medicală sau vânzătoare. „Asta mi-am dorit de când eram copilă, deşi părinţii ar fi vrut să rămân acasă, să-i ajut în agricultură. Am şi încercat să stau în satul meu, după ce am terminat şcoala, dar nu prea aveai de lucru acolo şi am venit la oraş", îşi aminteşte Marinela. După ce a terminat liceul Industrial, Marinela s-a căsătorit şi apoi s-a angajat 12 ani în fostul Combinat de Prelucrare a Lemnului, unde lucrau multe femei, înainte de Revoluţie, la finisat diverse obiecte de mobilier. „M-am angajat ca şi casieră cinci ani la fosta firmă de transport local şi apoi am lucrat şi în comerţ. Cu vremurile acestea, afacerea nu a mai mers şi a trebuit să găsesc altceva. Nu îmi place să stau acasă. Cred că o femeie trebuie să muncească, să aibă banii ei, să nu depindă de nimeni", crede bistriţeanca. „Am văzut un anunţ pe uşă, pentru un post de vânzătoare şi am intrat. Aşa am ajuns în patiserie", povesteşte Marinela. Odată cu această slujbă, Marinela şi-a împlinit visul de a lucra ca şi vânzător şi a schimbat halatul alb de asistentă medicală pe care şi-l dorea cu un altul, la fel de alb, ca angajat în patiserie. Deşi nu şi-a imaginat niciodată că va lucra în patiserie, Marinela spune că a prins repede „gustul" pentru bunătăţile inspirate din reţetele de pe malul Senei. „Eu cred că orice meserie se poate învăţa pe lumea asta, dacă îţi doreşti şi mai cred că nicio prăjitură, oricât de aspectoasă sau bună ar fi nu se compară cu prăjiturile de casă", este convinsă vânzătoarea.

„Astăzi, şi prăjitura se mănâncă pe fugă"

De şase luni, de când serveşte zilnic bistriţenii cu bunătăţile preparate du