Spectacolul „Casa Poporului", în regia lui Bogdan Georgescu, prezentat în cadrul Festivalului de Teatru al Deţinuţilor EXIT (8-11noiembrie), a fost o mostră de personalizare a unor comunităţi în mărcile ei distinctive.

A face teatru într-o comunitate presupune o intervenţie susţinută, de durată şi aplicată la nevoile comunităţii respective. Presupune etape de relaţionare cu un grup de indivizi care se definesc prin anumite particularităţi comune, printr-un spaţiu de apartenenţă la o ideologie comunitară. Artiştii comunitari îşi pun - sau ar trebui să-şi pună - mai puţin problema nivelului artistic al creaţiei pe care o realizează împreună cu o comunitate. O creaţie de acest gen este relevantă atâta timp cât devine vocea unei colectivităţi care se poate transmite prin ea. Rolul de intermediator este esenţial. Cel mai important este să auzi comunitatea, nu veleităţile artistului care stă în spatele ei. Practic, artiştii comunitari fac posibilă vizibilitatea acestei voci, în sensul în care îi retrocedează valoarea de colectivitate, de mediu cu putere de expresie, de cele mai multe ori marginalizat. Descinderea în comunitate este, din acest punct de vedere, un act fundamental politic. Un act de autorizare a comunităţii în tot ce are ea specific.

Artiştii fac o cercetare onestă, prin metoda documentării elaborate, într-o comunitate care trăieşte într-un regim de „minus putere"'. Reprezentarea socială a comunităţii echivalează cu un câştig de putere de legitimare. Relevanţa acestui câştig este imensă pentru grupuri care trăiesc „invizibil", care nu beneficiază de percepţia adecvată identităţii lor şi asupra cărora transferăm un comportament prefabricat. Sunt grupuri pe care actul artistic comunitar le repoziţionează pe harta drepturilor sociale.

Garsonieră pentru cei care vor să scape de România

În cadrul Festivalului de Teatru al Deţinuţilor EXIT