Habar n-am ce înseamnă pentru Banca Mondială un „raport secret" dacă îndată după producerea lui eu îl pot citi în ziarele din România. Poate că, aşa stând lucrurile, prin „secret" s-ar cuveni înţeles acel tip de raport care, elaborat fiind de experţi autentici, este menit să ajungă la cunoştinţa publicului larg, dar (din motive diplomatice) să fie ferit, într-o primă instanţă, de ochii oficialităţilor. Într-adevăr, e o chestiune de pudoare şi de politeţe să nu le arunci conţinuturile ţucalului în cap partenerilor tăi de discuţie. Respectând politeţea şi regulile convieţuirii civilizate, cum poţi proceda totuşi pentru a face din omul cu care discuţi un ins conştient că evaluările tale nu îl situează printre partenerii valabili şi pasabili? Se pare că una dintre metodele „oblice" prin care poţi obţine un asemenea efect este să alcătuieşti un raport suficient de secret pentru a-l face cunoscut oricui vrea să îl cunoască, orientându-l către cel vizat în mod direct de conţinutul raportului indirect, prin cei care zâmbesc cu subînţeles.
În linii mari, ceea ce se spune în document nu face decât să confirme impresiile omului de pe stradă, ale simplului locuitor al României, şi anume că bugetul actual al ţării noastre este fantezist încropit, nu pornind de la realităţi şi de la probabil, ci de la intenţii nerealiste şi vinovate. Bazat pe venituri enorme, calculate de un ochi hrăpăreţ, după cât ar dori acesta să cheltuiască, şi nu după cât ar putea realmente să colecteze, acest buget arată cum arată pentru a justifica nişte cheltuieli mari. Din acest punct de vedere, statul nostru se comportă ca fata aceea dintr-un film recent care, scăpată prin marile magazine newyorkeze, a ajuns să cheltuiască cu mult peste ce putea plăti şi spera nejustificat că, achiziţionând compulsiv, ar putea, prin cine ştie ce minune, să ajungă, cumva, la zi cu plata cheltuielilor. Conf
