Guvernul devine unul pur de dreapta, clădit pentru a duce o campanie electorală conservatoare. Cu 18 luni înaintea prezidenţialelor din 2012, care se anunţă dificile pentru Nicolas Sarkozy, politica de deschidere spre stânga, promovată de preşedinte nu mai e aşadar de actualitate. Rămâne de văzut şi dacă Fillon va putea servi până la capăt cu loialitate şi convingere un şef de stat, care în trei ani de zile nu a dat dovadă numai de fair-play.
Prima observaţie: Guvernul de la Paris devine unul pur de dreapta, clădit pentru a duce o campanie electorală conservatoare. Cu 18 luni înaintea prezidenţialelor din 2012, care se anunţă dificile pentru Nicolas Sarkozy, politica de deschidere spre stânga, promovată de preşedinte nu mai e aşadar de actualitate. Adio reprezentanţilor de stânga, precum socialistul Kouchner, cu un bilanţ foarte slab la Externe, dar şi celor pur centrişti, cu veleităţi de independenţă.
Hervé Morin, fost ministru la Apărare şi-a pierdut portofoliul, printre altele, pentru că ameninţase că se va prezenta la prezidenţialele din 2012. El n-a ezitat de altfel să denunţe duminică "lipsa de pluralism şi echilibru" din noul Guvern.
A doua remarcă este că premierul François Fillon s-a dovedit a fi de neînlăturat. Pentru cel pe care preşedintele Sarkozy îl descria acum trei ani drept "un simplu colaborator", această menţinere în post reprezintă o victorie majoră. Trebuie spus că dacă şeful statului s-ar fi lipsit fără probleme de Fillon, premierul are sprijinul masiv al partidului de guvernământ, dar şi al opiniei publice, Fillon fiind mult mai apreciat decât preşedintele. Această "revanşă" a lui Fillon este de altfel salutată de presa franceză.
Noul Guvern este aşadar unul foarte politic, repliat pe familia conservatoare UMP, partidul sarkozist. Lidera socialiştilor francezi din Opoziţie, Martine Aubry evocă de altfel o "repliere clan