Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Deşi a transferat jucători de valoare în vară, Rapidul a mers mai bine în sezonul trecut » Întrecuţi de "grădiniţă"

Publicat in Gazeta Sporturilor, marți 16 noiembrie 2010 · ·

După 15 etape din sezonul trecut, Rapid avea 27 de puncte, cu unul mai mult decît are în prezent.

Chiar dacă în vară Rapid a avut o campanie de achiziţii ce i-a făcut invidioşi pe suporterii rivali, giuleştenii nu reuşesc pînă în acest moment să se descurce mai bine decît au făcut-o anul trecut. Atunci, în Giuleşti s-a mizat pe tineri proveniţi de la echipa a doua, iar după 15 etape clubul din Grant acumulase 27 de puncte, cu unul mai mult decît în prezent, şi se afla pe locul 6, dar la doar un punct în spatele liderului Timişoara.

După eşecul de la Tîrgu Mureş (0-1), Marius Şumudică nu şi-a mai menajat jucătorii: "Sînt unii care au ajuns prea repede la acest club şi încă nu realizează unde sînt. Eu muream pe teren la fiecare partidă, e dureros să te mulţumeşti cu puţin. Dacă şi conducerea va fi de acord, va trebui să renunţ la unii fotbalişti. Mă doare sufletul, dar sînt dezamăgit de ei".

Răduţă, exclus din lot!

Prima victimă a fost Lucian Răduţă (22 de ani) pe care Şumi l-a anunţat ieri să se prezinte la echipa a doua. Motivul? Prestaţia dezamăgitoare de duminică, dar mai ales că antrenorul a aflat că fotbalistul ar fi chefuit pînă spre dimineaţă în club la revenirea în Bucureşti: "Nu e prima oară cînd derapează. Răduţă nu mai face parte din lot".

Surse autorizate susţin că tehnicianul de 39 de ani e supărat şi pe foştii braşoveni, în special pe Mihai Roman (26 de ani) şi pe Rui Duarte (30 de ani): "Nu înţelege de ce randamentul celor veniţi de la Braşov a scăzut atît de repede într-un timp atît de scurt. Dar la Braşov jucau la o echipă mică şi se apărau. Cînd vine vremea să ataci, să pui presiune, fotbalul e mai dificil".

Totuşi, e greu de crezut că antrenorul Rapidului va renunţa la vreunul dintre cei sosiţi de sub Tîmpa, avînd în vedere că aceştia sînt preferaţii preşedintelui Di

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 3 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Zelenski: Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone în atacul nocturn

Mediafax acum 41 minute
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski declară că Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone într-un atac lansat în noaptea de vineri spre sâmbătă, potrivit Reuters. Atacul a afectat infrastructura critică din Sumî, unde mai multe mii de

Trump a semnat legea privind criptomonedele stablecoin, marcând un pas major spre adoptarea acestora în economia reală

G4Media acum 44 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele SUA, Donald Trump, a semnat vineri o lege care stabileşte un cadru de reglementare pentru criptomonedele stabile, cunoscute sub numele de stablecoin, deschizând calea pentru ca aceste ac

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum o ora
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Fostul preşedinte al Coreei de Sud, Yoon Suk Yeol, inculpat din nou în ancheta privind legea marţială

News.ro acum o ora
Fostul preşedinte sud-coreean Yoon Suk Yeol, aflat în detenţie, a fost inculpat sâmbătă pentru noi acuzaţii, în contextul în care un procuror special continuă ancheta privind scurta sa declaraţie de instituire a legii marţiale, din decembrie, transm

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum 3 ore
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

Fost ministru al Justiției din Republica Moldova, extrădat în Franța. Acuzat că a șters notificări Interpol pentru fugari

Ziua Constanta acum 2 ore
Fostul ministru al justiției din Republica Moldova, Vitalie Pîrlog, suspectat că a șters notificări roșii ale Interpol pentru ca fugari dați în urmărire să poată scăpa de justiție, a fost extrădat și pus sub acuzare vineri în Franța. Fostul ministru

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 2 ore
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

Hakim Abdallah a semnat în Superliga, a doua zi după despărțirea de Dinamo

Gazeta Sporturilor acum o ora
Hakim Abdallah (27 de ani) a ajuns vineri în Arad, după . Acesta a semnat cu UTA, care căuta un atacant în această perioadă de transferuri.

Vremea

București
acum

26°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

23°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

27°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

24°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°