Compozitorul, dirijorul şi pianistul român Theodor Rogalski a semnat, în prima parte a secolului XX, câteva lucrări de cameră pentru pian, pian şi vioară, pian şi voce, precum şi lucrări de muzică simfonică şi vocal-simfonică care au influenţat în mod semnificativ şcoala muzicală românească la vremea respectivă.

Născut la 11 aprilie 1901la Bucureşti, Rogalski a studiat compoziţie la Conservatorul din Bucureşti alături de compozitorul de origine italiană Alfonso Castaldi, apoi la Conservatorul din Leipzig, până în anul 1923, finalizându-şi studiile, în 1926, la Paris, la clasa de compoziţie a lui Vincent d'Indy şi la cea de orchestraţie a lui Maurice Ravel. Înapoi în România, Rogalski a dirijat orchestra simfonică Radio-Bucureşti (1930-1951), Filarmonica „George Enescu" din Bucureşti (1950-1954), a fost director al Radiodifuziunii Române (1939-1944) şi profesor de orchestraţie la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti (1950-1954).

Rogalski a fost remarcat ca şi compozitor pentru prima dată în 1926, atunci când obţinea Premiul I la Concursul Naţional de Compoziţie „George Enescu" cu lucrarea „Cvartet de coarde în fa major". La 28 de ani, în 1927, îl impresiona pe însuşi George Enescu cu „Două schiţe simfonice", lucrare pe care maestrul o ducea în 1939 la Expoziţia Internaţională de la New York. Preocupat de valorificarea filonului folcloric românesc, Rogalski compune, în 1950, lucrarea „Trei dansuri româneşti", dintre care cel mai cunoscut rămâne „Jocul din Ardeal", primul din serie. Semnează, de asemenea, trei balade - „Iancu Jianu", „Toma Alimoş" şi „Mihu Copilu" -, precum şi lucrările „Trei cântece pe versuri populare pentru soprană şi orchestră" şi „Pastorală pentru pian".

În cariera de dirijor, Rogalski a orchestrat o serie impresionantă de opere, dintre care cea mai renumită este lucrarea „Carnavalul" de Shumann, orchestrare ce dat