Revistele „Historia" şi „FP România" au lansat cele mai noi ediţii la Universitatea „Nicolae Titulescu" din Bucureşti, având experţi invitaţi şi o temă comună
Şi după predarea baghetei de redactor-şef de la Ovidiu Nahoi la Ion M. Ioniţă, revistele „Historia” şi „FP România”, ambele editate de Adevărul Holding, evoluează într-un paralel care e şi împreună. Ca dovadă, lansarea celor mai noi ediţii – având pe copertă subiectele „Nicu Ceauşescu – singurul interviu acordat presei române”, respectiv „Îmbătrânirea globală” – a fost nu doar simultană şi în acelaşi loc, dar a avut şi o temă comună. Împlinirea a 70 de ani de la asasinarea lui Nicolae Iorga, de către legionari, poate fi şi un bun prilej de analiză a riscurilor populismelor de astăzi. Au fost invitaţi să descifreze contextul crimei, dar şi actualitatea actului, Adrian Cioroianu, Vlad Nistor şi Andrei Ţăranu.
De ce a fost ucis Iorga? Unul dintre răspunsuri: pentru că savantul reverat a cutezat să facă politică - într-o anumită tabără a naţionalismului. Dosarul din revistă şi vorbitorii invitaţi au invocat acea scrisoare trimisă de Zelea Codreanu lui Iorga, în care istoricul era acuzat că face compromisuri: anume că a încurajat avântul naţionalist al tineretului pentru ca, mai târziu, să îmbrace haina susţinătorului lui Carol al II-lea. Iorga a făcut publică scrisoarea cu pricina, Căpitanul a fost arestat şi apoi ucis din ordinul lui Carol. De-aici ideea că Iorga ar fi fost autorul moral al asasinării lui Codreanu şi ideea răzbunării.
A contribuit asasinatul la mitologizarea intelectualului Iorga? Într-adevăr, conştiinţa publică actuală reţine doar uriaşa statura intelectuală a omului de cultură, nu şi eşecurile omului în postura de şef de guvern sau de universitate. Pe de altă parte, s-a evaluat la dezbatere, l-ar fi executat şi comuniştii; aşa, doar i-au scos memoria de la naftalină, când le-a f