În ciuda premiselor bune, „Sorocul“ îţi lasă cam aceeaşi impresie de neşters ca o mahmureală cu alcool contrafăcut. Scenariul leneş sacrifică personajele şi minima verosimilitate pentru a ne smulge râsete căznite, într-una dintre cele mai neamuzante comedii recente.
„The Hangover„ (cea mai de succes peliculă „interzisă minorilor" făcută vreodată) a fost una dintre surprizele anului trecut - o comedie gross-out, ireverenţioasă, care nu anunţa mare lucru şi care s-a dovedit o combinaţie inventivă de „Petrecerea burlacilor" şi de „Memento".
La polul opus, filmul de faţă promitea multe: aveam acelaşi regizor (Todd Phillips) plus cuplul cu potenţial antologic alcătuit din zănaticul, maniacalului Zach Galifiankis şi actorul-care-nu-poate-da-greş Robert Downey Jr. Şi, totuşi, în ciuda premiselor bune, „Sorocul" îţi lasă cam aceeaşi impresie de neşters ca o mahmureală cu alcool contrafăcut.
Cele câteva zâmbete pe care le schiţezi nu reuşesc să compenseze, nici pe departe, imensa risipă de talent. Nu e vina actorilor, evident, ci a scenariului leneş, care sacrifică personajele şi minima verosimilitate pentru a ne smulge râsete căznite.
Doi nesuferiţi
Filmul reciclează o specialitate foarte fumată de buddy/road movie, un soi care împerechează două personalităţi distonante, contrastante - vă amintiţi de „Midnight Run" sau de mai recentul „Get Him to the Geek"? - şi care mizează pe efectul comic provenit din această coliziune.
Doi călători sunt nevoiţi, printr-o serie de neînţelegeri şi de ghinioane improbabile (care implică, vai, şi nişte acuzaţii de terorism), să călătorească împreună din Atlanta şi până în Los Angeles, acolo unde soţia lui Downey/Peter trebuie să nască un copil.
Peter e un arhitect fără simţul umorului, cam mitocan şi cam limitat. E clar că ar trebui să-l detestăm şi să-l simpatizăm p
